Anna Lesko, amendată pentru depășirea vitezei în localitate



Cântăreața Anna Lesko a fost amendată, luni seara, pentru depășirea vitezei în localitate, ea fiind surprinsă de radarul poliției rutiere la volanul unui autoturism, circulând cu o viteză de 68 de km/oră pe Bulevardul Aviatorilor din București, informează surse din Poliție.
Cântăreața, care conducea un autoturism Porsche Cayenne, a primit două puncte de penalizare și o amendă între 100 și 150 de lei.
Anna Lesko (născută la 10 ianuarie 1979 în Chișinău), este o cântăreață cunoscută în România, originile ei fiind însă sunt ruso-ucrainiene.
La 17 ani, Anna s-a stabilit în România. A intrat la Facultatea de Drept, a luat lecții de pictură de la Sabin Bălașa și a studiat canto cu Crina Mardare. În muzică, ea s-a lansat cu piesa „Ard în flăcări”, compusă de Marius Moga.
După primul album, lansat la sfârșitul anului 2002, Anna Lesko a mai lansat două materiale: „Inseparabili” (2003) și „Pentru Tine” (2004).