Consulatul General al Ucrainei la Suceava, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – Ținutul Bucovina și Liceul Particular Nr. 1 Suceava au organizat vineri manifestarea „Aniversarea a două Uniri”, generic care circumscrie două evenimente de uniune națională, Unirea Principatelor Române, din data de 24 ianuarie 1859, și Unirea Ucrainei de Vest cu Ucraina de Est, din data de 22 ianuarie 1919.
Reprezentanți diplomatici, oficialități, universitari și reprezentanți ai unor instituții culturale locale
La evenimentul organizat la sediul UUR – Ținutul Bucovina din municipiul Suceava au participat reprezentanții Consulatului General al Ucrainei la Suceava, Ex. Lor consulul general Vasyli Boeciko, cu soția Nadia Boeciko, și consulul Vasyl Nerovnyi, subprefectul Angela Zarojanu și președintele etnicilor ucraineni suceveni, prof. Ioan Bodnar.
Manifestarea a marcat prezența unor universitari și profesori de la Liceul Particular Nr. 1 Suceava, precum și a unor reprezentanți ai unor instituții culturale locale.
O surpriză deosebită: prezența acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române
O surpriză deosebită a fost prezența acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române și directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” și a cercetătorului pr. dr. Marina Rădulescu-Sala, care s-au aflat la Suceava cu prilejul unor lansări de carte.
„Aniversarea a două Uniri” i-a avut ca prezentatori pe conf. univ. dr. Florin Pintescu (Unirea Principatelor Române) și prof. dr. Daniel Hrenciuc (Unirea Ucrainei de Vest cu Ucraina de Est).
Expoziția de fotografie „Constanța memoriei”
La Galeria „Taras Șevcenko” a UUR – Ținutul Bucovina a fost deschisă cu acest prilej expoziția de fotografie „Constanța memoriei”, realizată de 14 artiști fotografi de la Fotoclubul „Pozitiv” Cernăuți.
În cadrul acestei manifestări, prof. Roman Istrati i-a transmis deputatului Ioan Bălan (prin cons. Ioan Goraș) „Diploma de onoare” conferită de Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, diplomă oferită ca semn de prețuire pentru Premiul Special oferit de deputatul sucevean societății cernăuțene cu prilejul desfășurării celei de-a XX-a ediții a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”.