Programul manifestărilor

Aniversarea a 500 de ani de la târnosirea Bisericii Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar



Biserica Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar
Biserica Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar

Uniunea Armenilor din România a conturat programul aniversării a 500 de ani de la târnosirea Bisericii Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar, sărbătoare care se va desfășura în luna august, cu înalta binecuvântare a Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al tuturor armenilor, sub înaltul patronaj al prim-ministrului Victor Ponta.
Manifestările, care vor debuta vineri, 10 august, la București, la Catedrala Armeană Sfinții Arhangheli (bulevardul Carol I, nr. 43), la ora 16:00, cu slujba de întâmpinare aSanctității Sale, urmată de cuvântul acestuia și de depunerea de coroane la monumentul genocidului armean din curtea catedralei, includ în program deschiderea (în aceeași zi, la ora 17:10) la Centul cultural al Arhiepiscopiei, Casa de Cultură Dudian, a expoziției dedicate aniversării a 500 de ani ai tiparului armean, redeschiderea și sfințirea de Sanctitatea Sa (la ora 18:00) a sediului Arhiepiscopiei și vizita Sanctității Sale la sediul Uniunii Armenilor din România (ora 19:10).
Sâmbătă, 11 august, la ora 7:30, se va pleca spre Suceava, iar la 19:15 va avea loc oficierea slujbei de seară și sfințirea sării mesei de hram la Biserica Sfânta Cruce din municipiul Suceava.
Duminică, 12 august, la ora 9:30, va începe procesiunea la Mănăstirea Hagigadar, iar între orele 10:00 – 12:30 se va oficia sfințirea Bisericii Sfânta Maria a Mănăstirii Hagigadar și liturghia arhierească, între orele 12:30 – 12:45 va avea loc sfințirea strugurilor și a mesei de hram, urmată de sfințirea Khacicar-ului (a crucii de amintire ridicată în cinstea donatorilor sfintei mănăstiri) și de masa de hram.
După masă, după ce va avea loc întâlnirea cu pelerinii la Biserica Sfânta Cruce (ora 16:00), vor fi vizitate bisericile armene din Suceava (Mănăstirea Zamca, Capela Sfântul Grigore Luminătorul, Biserica Sfântul Simion, Biserica Sfânta Cruce).
Subliniem faptul că Sanctității SaleKarekin al II-lea i se va înmâna, cu prilejul prezenței sale la Suceava, „Diploma de Cetățean de onoare al Sucevei”, titlu acordat la inițiativa primarului Ion Lungu.
Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al tuturor armenilor, va avea luni, 13 august, la București, întâlniri oficiale cupreședintele României, Traian Băsescu, prim-ministrul Victor Ponta și cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar marți, 14 august, se va afla la Ambasada Republicii Armenia la București, unde va avea loc prezentarea timbrului aniversar dedicat sărbătoririi a 500 de ani de la târnosirea Bisericii Sfânta Maria a Mănăstirii Hagigadar.