Banca Națională a României (BNR) a pus în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 11 februarie, o monedă din argint dedicată aniversării a 350 de ani de la înălțarea bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli” din Rogoz, Maramureș.
Moneda din argint a fost emisă într-un tiraj de 500 de exemplare
Moneda din argint, cu greutatea de 31,103 grame și cu valoarea nominală de 10 lei, a fost emisă într-un tiraj de 500 de exemplare.
Moneda prezintă pe avers imaginea bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli” din Rogoz și siluetele bisericii (față și profil) decupate în imaginea unui fragment din peretele exterior, stema României, valoarea nominală, anul de emisiune 2013 și inscripția „ROMANIA”.
Reversul monedei redă icoana Sfintei Treimi din absida altarului bisericii și inscripțiile „monumente de artă medievală creștină”, „BISERICA SFINTII ARHANGHELI ROGOZ” și anul înălțării, 1663.
Prețul de vânzare al monedei, exclusiv TVA, este de 370 de lei/buc.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză.
Broșurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului și a casierului central ai BNR.
Prețul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint (inclusiv broșura de prezentare) este de 370 de lei/buc.
Monedele din argint dedicate aniversării a 350 de ani de la înălțarea bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli” din Rogoz, Maramureș, au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulație, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.