Animalele de companie ajută la dezvoltarea emoțională și psihologică a copilului



Copiii care trăiesc alături de un animal de companie au o imunitate mai bună și interacționează mai ușor cu cei din jur, relevă studiile internaționale. Potrivit cercetărilor, copiii care au lângă ei un câine sau o pisică – cel mai adesea – sunt avantajați din mai multe puncte de vedere.
Animalele contribuie la educarea și dezvoltarea emoțională și psihologică a copiilor prin îmbunătățirea abilităților de socializare, dar aduc în același timp și beneficii de sănătate.
Astfel, copiii care cresc alături de un animal sunt mai puțin alergici. În plus, spun specialiștii, animalele devin prietenii celor mici, iar aceștia vor începe să li se destăinuie atunci când vor fi supărați, dovedind o mare capacitate de empatie.