Ani lumină și ani beznă



Scriu această rubrică la ora la care prima dintre comisiile lu’ Pește (cu care merge și un „șprițache”, cum zice atotcunoscătorul Corleone, dar neapărat de vin alb, ce naiba, doar suntem o bandă de domni!) dezbate ea știe ce, și deci cu mult înainte de a se pronunța și cea de a doua, aia care ne interesează de fapt. Așadar, tot ce cred eu se poate răsuci cu fix 180 de grade, deși tare mă îndoiesc. Așa că am să încep direct cu concluzia (mea): Rapid pierde (că de câștigat, e clar, nu câștigă absolut nimeni; indiferent de soluția adoptată) iar Deaconu iese de erou. Pe ce mă bazez? Pe multe, pe foarte multe începând cu decorarea lui de către șeful statului. M-am simțit mic, umil și umilit de această enormă golănie a (teoretic) celui mai mare om în stat. Dincolo de grotescul argumentației (cum să îl numești „curajos” pe unul care mai avea nițeluș și se umezea și la ochi, că mai jos era, cred, deja ud leoarcă!) amplasarea unui neica nimeni alături de nume cu adevărat importante (Crăciunescu, Porumboiu) va „băga” presiune pe membrii unei comisii pe care și așa o apasă deja antepronunțarea unuia care nu degeaba e poreclit Nașu’. Ne mai vorbind de faptul că servitorii umili ai acestuia, adică membrii respectivei comisii, au tot atâta tărie cât fularu’ sau frâna de la barcă. Ca să mă-nțelegeți pe deplin: la FRF nu contează ce zice legea, ci doar ce latră Nașu’. Nu detaliem relația ăstuia cu legislația în general și cu cea fotbalistică în special, că ne-ar trebui un volum, nu o biată rubrică. Mai e ceva: băieții ăștia știu foarte bine că amenințările lui Copos cu daune de nu știu câte zeci de milioane de euro nu fac doi bani. De ce? Păi, în primul rând, cine (mai) e Copos? Aaa, dacă mai era viceprim ministru, mai puteam discuta. Dar așa? El nici la Rapid nu mai e aproape nimic. Iar arăboiului, mai așteptați până când o să-i dea cineva dreptate… aoleu!, n-o fi fost și acesta complice la răpirea jurnaliștilor!? Ori nu credeți că așa judecă onor Comisia? Înseamnă că ori nu trăiți în România, ori n-aveți habar despre ce vorbim. Nu mai vorbesc de faptul că între ipoteticele daune cerute de Copos într-o instanță virtuală și eventuala pungă de plastic a lui Gigi plină cu cash e o distanță cam atât cât de la Lege până la Federația Română de Fotbal: ani lumină! De fapt, ani beznă.