La închisoare

Ani grei de închisoare pentru un cioban și concubina acestuia care au ucis un copilaș de numai un an de zile



Claudiu-Ilie Rădi
Claudiu-Ilie Rădi

Tribunalul Suceava a dat pedepse grele pentru un cioban și concubina acestuia, care au ucis un copilaș în vârstă de mai puțin de un an de zile. Claudiu-Ilie Rădi, din Fântânele, a primit 12 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie relativ la infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Aceeași instanță a găsit-o vinovată pe Lucia Georgiana Lelcu pentru violență în familie cu referire la infracțiunea de omor, pedeapsa fiind de 15 ani de închisoare. Soluția de ieri nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Claudiu-Ilie Rădi este domiciliat în satul Slobozia, comuna Fântânele, dar, în martie 2016, s-a mutat împreună cu concubina sa, Lucia Lelcu, în vârstă de 18 ani, în satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, unde a lucrat la o stână. Cu cei doi stătea și fiul femeii, din altă relație, un copil în vârstă de 7 luni la acea vreme. Primele date despre faptul că un copil a fost agresat au venit în aprilie 2016, când un martor din dosar a sesizat că micuțul are urme de zgârieturi și vânătăi pe față. La momentul respectiv mama minorului a relatat că inculpatul l-a lovit pe fiul ei deoarece i-ar fi deteriorat telefonul mobil. Din păcate, autoritățile statului nu au intervenit atunci decisiv, pentru a salva copilul.
„Din cercetări a rezultat că și anterior acelei date, dar și ulterior, inculpatul Rădi Claudiu-Ilie a exercitat de nenumărate ori acte de violență asupra victimei – mai precis îl lovea cu palmele peste față, îl lovea cu o vargă, îl izbea de pat ori de perete, i-a aplicat chiar și o lovitură cu pumnul în burtă, toate aceste violențe fiind «determinate» de faptul că victima își îngăduia să plângă în momente nepotrivite pentru inculpat”, este una din concluziile șocante din rechizitoriul de trimitere în judecată.
Mama și-a condamnat copilul când a refuzat internarea la spital și s-a întors la concubin
Pe 18 aprilie, a urmat un nou act de violență asupra copilului, și mai grav. După ce a scos-o pe concubină afară, bestia cu chip de om a început să lovească bebelușul de un perete. Panicată, femeia a intrat în casă, moment în care l-a văzut pe individ cum a apucat copilul cu ambele mâini de mijloc și a început să îl lovească cu spatele de perete. Scena horror a continuat, copilul fiind trântit apoi de pat de mai multe ori. Trei zile mai târziu, pe 21 aprilie, a fost solicitată o ambulanță, după ce inculpatul a constatat că băiatul dă „ochii peste cap”. Copilul a ajuns la Spitalul Județean Suceava, în viață, însă din păcate nici acum nu a fost salvat. Amenințată de concubin, mama a declarat că micuțul a căzut din pat și s-a lovit. Mama a refuzat internarea și s-a întors acasă cu băiatul.
Ziua cu final tragic avea să fie 4 mai 2016. Din ancheta procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că femeia a plecat la cumpărături, la un magazin din satul Slobozia (între timp cei doi s-au mutat de la Sf. Ilie), iar Rădi a rămas acasă, cu copilul. Micuțul a început să plângă, iar „tatăl vitreg” a trecut din nou la bătaie. La scurt timp, copilul a intrat în stare de inconștiență. După un apel la 112 la fața locului a fost chemat un echipaj medical. Medicii au constatat în scurt timp decesul micuțului.
Autopsia a arătat că moartea acestuia a fost violentă, fiind cauzată de insuficiența cardio-respiratorie acută, consecința unui traumatism cranio-cerebral prin fractură de bază craniană, hemoragie cerebrală difuză și edem cerebral. Leziunile prin agresiune au fost în directă legătură cu decesul, au stabilit medicii legiști.



Recomandări