ANI a emis primele amenzi celor care nu și-au declarat averile



Agenția Națională de Integritate (ANI) a aplicat primele 68 de amenzi contravenționale persoanelor care nu și-au depus în termenul prevăzut de lege declarațiile de avere și de interese, informează instituția, ieri, printr-un comunicat.
Amenzile au fost aplicate în cuantumul maxim de 500 de lei fiecare.
Conform prevederilor Legii 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, declarațiile de avere și de interese se depun în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcție ori de la data începerii activității. Persoanele prevăzute de lege au obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior.
Nedepunerea declarației de avere și a declarației de interese în termenele prevăzute de lege constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei și declanșarea din oficiu a procedurii de control.