Medicii francezi au alcătuit recent un ghid medical pe înțelesul tuturor, explicând în termeni uzuali definiția, simptomele, tipologia și tratamentul anginei pectorale, o maladie cardiacă ce afectează milioane de persoane pe mapamond, informează linternaute.com.
Definiție: Angina pectorală este o afecțiune localizată la nivelul toracelui, cauzată de un debit sangvin insuficient în arterele coronariene – arterele care hrănesc inima cu sânge.
Simptome
Această durere de la nivelul toracelui are câteva caracteristici bine precizate.
Durerea este localizată în general la nivelul toracelui, între cele două mameloane, în spatele sternului.
Se manifestă printr-o durere violentă și temporară, putând ceda, de exemplu, odată cu încetarea efortului fizic sau prin administrarea unor nitrați. Pacientul nu semnalează aria în care apare durerea doar cu un deget, ci folosește întreaga palmă, pentru a indica zona dureroasă.
Senzația de durere este resimțită ca și cum pieptul ar fi cuprins într-o menghină. Alte persoane descriu această senzație ca pe o arsură, ca pe o ruptură internă sau ca o crampă care crește și apoi scade în intensitate.
Durerea urcă adeseori până la nivelul maxilarului, gâtului și iradiază adeseori la nivelul umărului stâng, a brațului stâng, iar uneori până la nivelul palmei sau al ambelor brațe. Uneori, durerea resimțită poate ajunge până în zona spatelui.
Tipologie
Durerea poate să apară în timp ce persoana depune un efort fizic (urcă pe scări sau urcă o pantă, merge în frig sau contra vântului, practică un sport, etc). Este cazul anginei de efort, un caz tipic și cel mai frecvent întâlnit. Încetarea efortului fizic produce o întrerupere a durerii.
Durerea poate fi stabilă – durerile sunt puțin frecvente și apar doar în cazul depunerii de efort substanțial. Caracteristic este faptul că durerea se declanșează doar atunci când persoana depune un efort de aceeași intensitate (de exemplu, durerea apare sistematic doar după 30 de minute de mers pe jos). Acesta este elementul care definește stabilitatea.
Durerea poate fi instabilă și invers proporțională cu efortul despus – în acest caz, durerile apar atunci când persoana depune un efort de mică intensitate și încetează destul de greu chiar și după administratea de nitrați. Dacă durerea se produce în stare de repaus, situația este gravă. Evoluția către infarct este foarte frecventă dacă nu se intervine pe cale medicală.
Durerea de tipul Prinzmetal este o formă particulară și foarte rară de angină pectorală, ce apare doar la anumite ore, cu regularitate, în general când pacientul este în stare de repaus, dimineața, fiind însoțită de o pierdere a cunoștinței. Tulburările ritmului cardiac pe care acest tip de angină pot fi importante și într-o treime din cazuri, boala evoluează către infarct.
Tratament
Tratamentul constă în administrarea de inhibitori calcici, derivați nitrați și agenți beta-blocanți. Sângele este fluidizat prin administrarea zilnică de doze mici de aspirină și se evită îngroșarea pereților sangvini prin administrarea de hipolipemianți. Dacă angina este instabilă, internarea pacientului se impune de la sine, medicii urmând să efectueze o coronografiere, urmată de implantarea unui stent, sau o angioplastie și un pontaj coronarian.
Cel mai bun tratament rămâne însă adoptarea unor măsuri de prevenție prin limitarea factorilor de risc – hipertensiune, excesul de colesterol, fumat, diabet zaharat și obezitate.