Angelina Jolie a declarat că este supărată din cauza înregistrării video prezentate pe internet, care o înfățișează pe actriță cu pupilele dilatate, lângă o femeie care fumează heroină, filmată în 1999, informează entertainmentwise.com.
Conform cotidianului Daily Mail, actrița condamnă faptul că înregistrarea video a fost făcută publică în momentul în care promova filmul pentru copii „Kung Fu Panda”, la Festivalul de Film de la Cannes.
„Momentul ales nu se putea să fie mai prost, pentru că ea se află aici (la Cannes – n.red.) pentru a vorbi despre un film destinat copiilor. Știam de ceva vreme că filmul este pe piață și credeam că riscul de a fi prezentat trecuse. Dar oamenii care l-au lansat au decis că i-ar face mult rău Angelinei dacă îl arată cât timp aceasta e la Cannes”, a declarat o sursă apropiată actriței.
„Este o parte a vieții sale cu care nu mai vrea să fie asociată. Pentru a fi sincer, toată treaba asta i-a adus niște amintiri neplăcute”, a mai subliniat sursa.
În înregistrarea video, de proastă calitate, starul din „Tomb Raider” apare cu pupilele dilatate, bâlbâindu-se, alături de o femeie care consumă heroină.
Actrița nu apare consumând droguri, însă abia își ține ochii deschiși și își freacă mecanic dinții în timp ce vorbește. Jolie se laudă că adoră sexul sado-masochist și să-și ucidă animalele de companie, adăugând: „Este o chestie cool”.
Trecut uitat.
Angelina, în prezent în vârstă de 32 de ani, însărcinată, mamă model a patru copii, a recunoscut în trecut că a consumat droguri pe când își croia drum ca actriță la Hollywood.
„Am luat cocaină, heroină, ecstasy, LSD, de toate. Am renunțat la ele cu foarte mult timp în urmă”, a spus Jolie.
Șocanta înregistrare subliniază și mai mult diferența între începuturile carierei lui Jolie și statutul său actual, de ambasadoare a bunăvoinței din partea ONU și actriță de succes la Hollywood.
Angelina, care are o fiică biologică, Shiloh, în vârstă de doi ani, este în prezent însărcinată cu gemeni. Ea și partenerul său de viață, Brad Pitt, în vârstă de 44 de ani, mai au trei copii adoptați, Pax Thien, de origine vietnameză, în vârstă de 4 ani, Maddox, de origine cambodgiană, în vârstă de 6 ani, și Zahara, de origine etiopiană, în vârstă de 3 ani.
Un prieten bun al actriței a declarat: „Chiar și pe atunci (în trecut, n.r.) o auzeam că vrea să adopte o mare familie din lumea întreagă”.
Starul hollywoodian a vizitat în interes umanitar peste 20 de zone de conflict, printre care se numără Irak și regiunea Darfur din Sudan, de la alegerea sa ca ambasador al bunăvoinței din partea ONU, în 2001.