Candidații la alegerile prezidențiale americane ar putea dispune de calități de vedetă și chiar au astfel de vedete în familiile lor, potrivit unui studiu genealogic care o asociază pe Hillary Clinton cu Angelina Jolie și pe Barack Obama cu Brad Pitt, relatează Reuters.
Societatea Istorică New England (NEHGS) din Boston a dat publicității ieri un studiu care a identificat arborele genealogic al tuturor celor trei candidați principali, descoperind că toți au rude faimoase, atât decedate, cât și în viață.
Potrivit studiului, senatorul de Illinois Barack Obama, a cărui mamă este originară din statul Kansas, s-ar înrudi cu cel puțin șase președinți, printre care George W. Bush și tatăl său, Gerald R. Ford, Lyndon B. Johnson, Harry S. Truman și James Madison.
Printre alți veri îndepărtați ai acestuia s-ar numără, de asemenea, fostul premier britanic Sir Winston Churchill și Brad Pitt, văr de gradul nouă cu Edwin Hickman care a murit în Virginia în 1769.
„Filiația pe linie maternală include statele din sud și de pe coasta centrală a Oceanului Atlantic”, a declarat Christopher Child, genealog în cadrul NEHGC, cea mai veche organizație genealogică din Statele Unite, înființară în 1845.
Contracandidatul lui Obama, senatorul de New Yotk, Hillary Clinton, are un strămoș comun cu partenera lui Brad Pitt, Angelina Jolie. Clinton și Jolie sunt veri de gradul nouă cu Jean Cusson din Saint Sulpice, Quebec, care a murit în 1718.
Child a declarat că Hillary Clinton este, de asemenea, înrudită cu Madonna, Celine Dion și Alanis Morissette, precum și cu scriitorul Jack Kerouac. O altă verișoară a lui Clinton ar fi Camilla Parker-Bowles, soția prințului Charles.
Senatorul republican de Arizona John McCain este văr de gradul șase cu Laura Bush, restul strămoșilor fiind destul de dificil de identificat.
„Strămoșii lui McCain sunt în special din sud”, a precizat Child, subliniind că alegătorii americani nu ar trebui să se lase influențați de rudele faimoase ale politicienilor.