Angelina Jolie vrea să facă un film despre o poveste de dragoste în timpul războiului din Bosnia



Angelina Jolie vrea să facă un film despre o poveste de dragoste care are loc în timpul Războiului Bosniac (1992 – 1995), actrița fiind în vizită în Bosnia-Herțegovina, ocazie cu care a discutat cu autoritățile despre sprijinirea refugiaților, relatează Reuters.
Actrița a anunțat că va regiza și va juca într-un film a cărui acțiune se petrece în timpul Războiului Bosniac (1992 – 1995), într-o declarație dată publicității, sâmbătă, de Înaltul Comisariat pentru Refugiați din cadrul ONU (ICNUR), organizație pentru care Jolie este ambasadoare a bunăvoinței. Filmările ar urma să înceapă în toamnă.
Pelicula va spune povestea unui cuplu de îndrăgostiți, care se întâlnesc înainte de izbucnirea războiului, și va ilustra totodată impactul războiului asupra relației lor.
„Filmul este o poveste de dragoste, nu un punct de vedere politic”, se mai spunea în declarație.
Distribuția va include actori de diverse etnii din fosta Iugoslavie. „Mi-ar plăcea să implic cât mai mulți localnici și să învăț cât mai multe”, a spus actrița.
Angelian Jolie a ajuns vineri la Sarajevo, într-o vizită-surpriză, iar sâmbătă s-a întâlnit cu membri ai administrației prezidențiale interetnice din Bosnia-Herțegovina pentru a discuta modalități de a îi ajuta pe miile de refugiați de război care se întorc în țară.
Actrița și partenerul ei, Brad Pitt, i-au mai vizitat pe refugiații bosnieci în aprilie anul acesta, Jolie promițând atunci să revină în țara răvășită de război.
Tot sâmbătă, actrița a vizitat Budapesta, alături de copii ei – gemenii Knox și Vivienne -, fiind în căutare de locuri de filmare pentru noul ei proiect, potrivit popsugar.com.
Angelina Jolie este una dintre actrițele cel mai bine plătite de la Hollywood, cu venituri de 20 de milioane de dolari câștigate în ultimele 12 luni, potrivit revistei Forbes. Actrița, care a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, are o relație de mai mulți ani cu actorul Brad Pitt, alături de care a și jucat în „Dl. & Dna. Smith”. Jolie a devenit celebră grație rolului principal din franciza „Lara Croft”, a jucat în multe producții cu succes la public, dar a câștigat și premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din „Tinerețe furată/ Girl, Interrupted”.
De când a devenit ambasadoare a bunăvoinței din partea Înaltului Comisariat pentru Refugiați din cadrul ONU, în 2001, Angelina Jolie a vizitat câteva zeci de tabere de refugiați din Irak, Afganistan, Pakistan și Sudan.
Angelina Jolie și partenerul ei de viață, actorul american Brad Pitt, susțin și numeroase alte proiecte umanitare, ei donând, la începutul acestui an, un milion de dolari organizației Médecins Sans Frontières (MSF), după cutremurul din Haiti din 12 ianuarie, considerat unul dintre cele mai mari dezastre naturale din cele două Americi, dar și 75.000 de dolari pentru construirea unei școli pentru fete în Afganistan. În urmă cu câteva zile, cuplul Angelina Jolie – Brad Pitt a donat 100.000 de dolari pentru victimele inundațiilor din Pakistan.
Angelina Jolie și Brad Pitt sunt considerați a fi unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, în ciuda faptului că nu sunt căsătoriți. Cei doi au în prezent șase copii, dintre care trei sunt adoptați – Maddox, în vârstă de nouă ani, născut în Cambodgia, Pax, în vârstă de șase ani, născut în Vietnam, și Zahara, în vârstă de cinci ani, născută în Etiopia. Shiloh, născută în Namibia, în 2006, este unul dintre copiii biologici ai cuplului, alături de gemenii Knox Leon și Vivienne Marcheline, născuți pe 12 iulie 2008 la Nisa, în Franța.