Brad Pitt și iubita sa, Angelina Jolie, s-au întâlnit, recent, cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan, în cadrul Forumului pentru Economia Mondială, din Davos, Elveția.
Potrivit site-ului Yahoo!News, această întrevedere a dat naștere unor speculații potrivit cărora starul din „Troia” va fi numit ambasador ONU al bunăvoinței.
Jolie, care deja îndeplinește o astfel de funcție, a purtat o discuție cu Annan imediat după ce acesta s-a adresat participanților la forum, de la tribuna oficială.
Annan a recunoscut deja că ia în calcul posibilitatea de a-i oferi lui Pitt un rol important în cadrul organizației pe care o conduce.
Potrivit sursei citate, Pitt este cunoscut pentru activitățile caritabile în care s-a implicat în ultima perioadă, colaborând cu Jolie la numeroase proiecte de acest gen.
(Click News)
