Actorii americani Angelina Jolie și Brad Pitt s-au întâlnit cu președintele american Barack Obama, miercuri seară, în Biroul Oval de la Casa Albă.
Cei doi actori au fost văzuți în Biroul Oval de fotografii care așteptau pe peluza Casei Albe plecarea președintelui american într-o vizită în statul Colorado, informează accesshollywood.com.
Casa Albă a confirmat vizita celor două vedete de la Hollywood. Cuplul se afla la Washington pentru a asista la premiera filmului regizat de Jolie, despre crimele de război din Bosnia, care a fost proiectat la Muzeul Holocaustului din capitala americană. Cei doi actori au trecut pe la Casa Albă și au discutat cu președintele Obama despre acțiunile care trebuie inițiate pentru a preveni comiterea de atrocități în masă și pentru a combate violența sexuală contra femeilor.
Lungmetrajul „In The Land Of Blood And Honey” marchează debutul regizoral al actriței americane Angelina Jolie. Potrivit sinopsisului oficial, filmul are ca temă centrală o poveste de dragoste din timpul războiului din Bosnia (1992 – 1995), între un gardian sârb dintr-un lagăr de prizonieri, care face eforturi foarte mari pentru a o proteja pe fosta lui iubită, o femeie musulmană, încarcerată în acel loc. Războiul din Bosnia a făcut circa 100.000 de morți, iar mai multe mii de femei au fost violate în timpul acestui conflict, potrivit organizațiilor internaționale.
La întâlnirea de la Casa Albă, Brad Pitt a fost văzut mergând sprijinindu-se de un baston, pe care actorul îl folosește după ce s-a accidentat recent la schi.
În 2009, președintele Obama s-a întâlnit cu Brad Pitt pentru a discuta pe baza proiectelor de reconstrucție a orașului New Orleans, după distrugerile provovocate de uraganul Katrina. Brad Pitt, în vârstă de 46 de ani, a reprezentat „vârful de lance” al proiectului ecologic-umanitar „Make It Right”, care a avut scopul de a construi 150 de case ecologice, rezistente și la un preț accesibil, în zonele din New Orleans cel mai afectate de uraganul Katrina, care a distrus acest oraș în 2005.
Angelina Jolie, care este ambasadoare a bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR), a vizitat mai multe zeci de tabere de refugiați din Irak, Afganistan, Pakistan și Sudan, de când deține acest titlu, din 2001.
Jolie și Pitt susțin și numeroase alte proiecte umanitare, ei donând, la începutul anului 2010, un milion de dolari organizației Médecins Sans Frontières (MSF), după cutremurul din Haiti din 12 ianuarie – considerat unul dintre cele mai mari dezastre naturale din cele două Americi -, dar și 75.000 de dolari pentru construirea unei școli pentru fete în Afganistan. În august 2010, cuplul Angelina Jolie – Brad Pitt a donat 100.000 de dolari pentru victimele inundațiilor din Pakistan.