Angelina Jolie și iubitul ei, Brad Pitt, al căror prim copil s-a născut pe 27 mai, în Namibia, au mulțumit acestei țări pentru sprijinul acordat pe perioada sarcinii și după nașterea bebelușului și au declarat că doresc să finanțeze în continuare proiecte umanitare pentru Namibia, transmite AFP.
„Vom susține proiecte în Namibia”, a declarat Angelina Jolie în timpul unei conferințe rezervate presei locale, desfășurată miercuri la un hotel din Swakopmund, vestul Namibiei, localitate în care a venit pe lume fiica lor, Shiloh Nouvel. Cei doi actori, care au sărbătorit nașterea lui Shiloh donând 315.000 de dolari unor spitale, școli și centre comunitare locale, au declarat că doresc să doneze mai mulți bani. Penehupifo Pohamba, soția președintelui namibian Hifikepuny Pohamba, a participat la această întâlnire cu presa, în timpul căreia actrița a indicat că ea și iubitul ei vor susține financiar proiecte inițiate de prima doamnă a Namibiei destinate „persoanelor vulnerabile”, femei și copii.
Actrița a mulțumit Namibiei, subliniind că ea și familia ei n-ar fi avut parte de „liniște și respect în ceea ce privește viața particulară” pe parcursul sarcinii și după ce a născut, dacă ar fi rămas la Hollywood. Jolie și Pitt au declarat că au ales special Namibia ca loc de naștere pentru fiica lor Shiloh. „Oamenii au fost șocați pentru că noi am ales să venim aici și au crezut că punem în pericol viața copiilor noștri”, a declarat Jolie. „Dar ne-am informat despre Namibia. Dorim să spunem lumii cât de buni sunt această țară și locuitorii ei”.
Pitt a adăugat: „Am avut parte de asistență medicală excelentă. Nu am fi primit asistență medicală mai bună nici măcar în America”.
Actrița a spus și că va „face ceva pentru Bushmen”, descendenții primilor locuitori ai Africii australe, care sunt persecutați în anumite țări, în principal în Botswana, vecina Namibiei. Actorii au declarat că Maddox s-a împrietenit cu câțiva copii aparținând acestui trib atunci când familia a făcut o călătorie până la granița de est a Namibiei. Acesta s-a legat mult de noii săi prieteni, chiar dacă nu vorbeau aceeași limbă.
De cealaltă parte, Brad Pitt a declarat că este „foarte mândru că mica Shiloh s-a născut aici și că poate avea naționalitate namibiană”. „Mulțumim tuturor namibienilor pentru că ne-au primit și ne-au permis să ne bucurăm de viața de familie împreună cu copiii noștri”, a adăugat Pitt.
Cuplul și cei doi copii adoptați, Maddox, de origine cambodgiană, și Zahara, de origine etiopiană, au sosit la începutul lunii aprilie în regiunea Swakopmund, pentru a aștepta aici nașterea surioarei lor.
Prezența vedetelor a tulburat liniștea Namibiei, țară semideșertică unde de obicei nu prea se întâmplă evenimente ieșite din comun.
Faptul că cei doi actori au locuit în Namibia pe parcursul ultimelor două luni a dat naștere la vii proteste din partea organizațiilor de apărare a drepturilor presei și a drepturilor omului, din cauza metodelor destul de violente prin care jurnaliștii au fost ținuți deoparte.
Pitt a declarat că intenționează să părăsească Namibia în câteva zile pentru că trebuie să înceapă filmările la „Ocean’s Thirteen”.
– Nu intenționează să se căsătorească
Angelina Jolie și Brad Pitt au anunțat în cursul primei lor apariții publice de la nașterea fetiței Shiloh că nu intenționează să se căsătorească în viitorul apropiat, informează ediția electronică a revistei People.
„Nu este nimic prevăzut. Ne concentrăm asupra copiilor și suntem foarte conștienți de obligațiile față de copii și de angajamentele pe care le avem ca pereche”, a declarat Jolie în timpul conferinței de presă organizată pentru jurnaliștii din Namibia, la un hotel din Swakopmund. Actrița a adăugat că o ceremonie de legalizare a relației dintre ei nu ar însemna nimic.
Angelina Jolie și Brad Pitt au mulțumit Namibiei pentru sprijinul acordat





