Actrițele Angelina Jolie, Cameron Diaz și Ashley Jensen s-au numărat printre starurile onorate la gala anuală a premiilor Cosmopolitan, care a avut loc la Londra, informează hollywood.com.
Diaz a fost recompensată cu premiul Ultimate Lady of Film pentru cariera sa de succes, în timp ce Jolie a primit premiul Ultimate Woman Who Made Us Care pentru eforturile sale umanitare.
Cântăreața Leona Lewis, finalistă a concursului „American Idol” (echivalentul american al „Megastar”) a primit premiul Ultimate Newcomer pentru cel mai bun debut, după ce a ajuns pe primul loc în topurile britanice.
Printre ceilalți câștigători prezenți la eveniment s-au numărat cântăreața Rihanna, care a primit premiul Ultimate Mistress of Music și jucătoarea de tenis Maria Șarapova care a primit premiul Ultimate Sports Superhero.