Actrița americană Angelina Jolie a declarat recent că noua ei pasiune este limba rusă, pe care o consideră „senzuală” și „seducătoare”, informează thesun.co.uk.
Actrița americană, în vârstă de 35 de ani, a învățat limba rusă pentru rolul din thrillerul de spionaj „Salt”.
Angelina Jolie a luat lecții de limba rusă de la asistenții de regie ruși prezenți pe platourile de filmare, care îi dădeau vedetei americane lecții pentru acasă.
„E o limbă care poate fi atât de dură și de puternică, dar și senzuală și frumoasă. A fost interesant pentru mine să văd cât de seducătoare poate să devină uneori această limbă. Anumite accente ale ei declanșează o serie de sentimente specifice”, spune Angelina Jolie.
Actrița americană a recunoscut însă că a întâmpinat dificultăți mari în procesul de învățare a acestei limbi: „Am avut nevoie de mult timp. Greșeam pronunția de multe ori”.
Angelina Jolie, actrița principală din thrillerul „Salt”, în regia lui Phillip Noyce, interpretează rolul unui agent Interpol care implică un turist american în încercarea sa de a localiza un criminal, fost iubit de-al său. Filmul va fi lansat pe marile ecrane din România pe 6 august.
Actrița americană, care a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, are o relație de mai mulți ani cu actorul Brad Pitt, alături de care a și jucat în „Dl. & Dna. Smith”. Jolie a devenit celebră grație rolului principal din franciza „Lara Croft”, a jucat în multe producții cu succes la public, dar a câștigat și premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din „Tinerețe furată/ Girl, Interrupted”.