Actrița Angelina Jolie a semnat un contract de circa 6,8 milioane de euro pentru a fi imaginea brandului francez de lux Louis Vuitton.
Celebra actriță, mamă a șase copii, a semnat un acord pentru a deveni imaginea brandului francez, informează contactmusic.com.
Potrivit E! News, Angelina ar urma să primească circa 6,8 milioane de euro în urma acestei colaborări cu prestigioasa casa de modă pariziană.
Printre alte celebrități care au reprezentat brandul Louis Vuitton se numără Madonna și Jennifer Lopez.
Recent, Angelina Joilie a mărturisit că își lasă copii să se îmbrace așa cum vor și i-a aluat apărarea fiicei sale Shiloh care a fost văzută de cele mai multe ori purtând hăinuțe de băieți.
„Ar trebui să li se permită copiilor să se exprime așa cum vor, fără ca cineva să îi judece pentru asta, deoarece este o parte importantă a dezvoltării lor. Cred că Shiloh este fascinantă prin alegerile pe care le face. Și nu aș vrea să fiu genul de părinte care obligă pe cineva să facă ceva ce nu îl reprezintă”, a declarat Jolie.
Angelina Jolie și Brad Pitt sunt considerați a fi unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, în ciuda faptului că nu sunt căsătoriți. Ei au împreună șase copii, trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, în Namibia, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008, în Franța.