Angelina Jolie, Catwoman într-un nou „Batman”



Actrița Angelina Jolie, care a născut gemeni la începutul lui iulie, dorește să interpreteze rolul Catwoman într-o viitoare peliculă a francizei „Batman”, vedeta discutând deja cu producătorii despre acest rol, informează telegraph.co.uk.
Julie Newmar, care a interpretat același rol în serialul de televiziune „Batman”, difuzat în anii ’60, consideră că Jolie ar fi o alegere bună pentru partitura Catwoman.
„Angelina ar putea obține rolul. Prietenii mei din breaslă mi-au spus că ea a discutat deja (cu producătorii, n.r.) despre acest rol. Înțeleg de ce i-a stârnit interesul. Catwoman este singura dragoste adevărată a lui Batman”, a declarat Newmar, în vârstă de 74 de ani.
„Este foarte populară în rândul femeilor pentru faptul că este și eroină, dar și o răufăcătoare”, a adăugat actrița.
„Cavalerul negru”, a șasea parte a francizei „Batman”, s-a situat, în urmă cu două săptămâni, pe primul loc în box office-ul nord-american, obținând încasări record de peste 300 de milioane de dolari în primele zece zile de la lansare.
Printre acrițele care au interpretat rolul acesta se numără Eartha Kitt, Lee Meriwether, Michelle Pfeiffer și Halle Berry.
Inițial, Catwoman a apărut în benzile desenate „Batman”, ca adversară a omului liliac, cu un gust deosebit pentru furtișaguri.
Începând cu anii ’90, personajul a început să-și piardă din „calitățile” de răufăcătoare, devenind mai mult o anti-eroină. Catwoman este, de asemenea, una dintre iubirile lui Batman.