Se mărește familia

Angelina Jolie a început demersurile oficiale pentru adoptarea unui al treilea copil



Angelina Jolie a început demersurile oficiale pentru adoptarea unui al treilea copil
Angelina Jolie a început demersurile oficiale pentru adoptarea unui al treilea copil

Actrița americană Angelina Jolie, iubita actorului Brad Pitt, a început demersurile pentru adoptarea unui copil orfan din Vietnam, potrivit declarațiilor unei surse oficiale vietnameze, transmite AFP.
„Am primit un dosar din partea Angelinei Jolie prin intermediul unei organizații americane, în urmă cu câteva zile, cu o cerere pentru adoptarea unui copil din Vietnam”, a declarat Vu Duc Long, șeful departamentului pentru adopții internaționale din cadrul ministerului vietnamez al Justiției.
„Nu este căsătorită (cu Brad Pitt n.r.), deci dosarul a fost trimis doar din partea ei”, a adăugat acesta, precizând că autoritățile vor avea nevoie „de câteva luni pentru a evalua” cererea.
Brad Pitt și Angelina Jolie au împreună o fiică, Shiloh, născută în mai 2006, în Namibia. Actorul a adoptat recent și cei doi copii adoptați anterior de Jolie, Maddox, originar din Cambodgia, și Zahara, originară din Etiopia.