Angelina Jolie a făcut o vizită-surpriză de două zile în Afganistan, pentru a vedea refugiații întorși în țară, a anunțat, ieri, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.
Angelina Jolie este ambasadore a bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat din cadrul Organizației Națiunilor Unite. „Trebuie să punem accentul pe reintegrare și asta nu înseamnă doar să le reparăm casele, dar și să ne asigurăm că acești oameni au apă, serviciu, școală pentru copii și centre medicale”, a spus vedeta hollywoodiană luni într-o filmare a instituției.
Mai mult de 5,5 milioane de persoane s-au întors în Afganistan după 2002. Mare parte a persoanelor care au fugit din țară s-au refugiat în Pakistan și Iran, iar întoarcerea lor a mărit populația țării cu aproximativ 20%.
Aceasta este cea de-a două vizită a Angelinei Jolie în Afganistan. Actrița americană a vizitat peste 20 de tabere de refugiați din Irak, Afganistan, Pakistan și Sudan, de când a devenit ambasador al bunăvoinței pentru ONU, în 2001.
Angelina Jolie și partenerul ei de viață, actorul american Brad Pitt, susțin numeroase proiecte umanitare, ei donând, la începutul anului trecut, un milion de dolari organizației Médecins Sans Frontières (MSF), după cutremurul din Haiti din 12 ianuarie 2010, considerat unul dintre cele mai mari dezastre naturale din cele două Americi, dar și 75.000 de dolari pentru construirea unei școli pentru fete în Afganistan.
De asemenea, la începutul lunii septembrie, cuplul Angelina Jolie – Brad Pitt a donat 100.000 de dolari pentru victimele inundațiilor din Pakistan.
Angelina Jolie și Brad Pitt sunt considerați a fi unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, în ciuda faptului că nu sunt căsătoriți. Cei doi au în prezent șase copii, dintre care trei sunt adoptați – Maddox, în vârstă de nouă ani, născut în Cambodgia, Pax, în vârstă de șase ani, născut în Vietnam, și Zahara, în vârstă de cinci ani, născută în Etiopia. Shiloh, născută în Namibia, în 2006, este unul dintre copiii biologici ai cuplului, alături de gemenii Knox Leon și Vivienne Marcheline, născuți în 2008, în Franța.