Angelina Jolie a cerut ONU să ajute refugiații irakieni



Angelina Jolie, aflată la a treia vizită în Irak din ultimii doi ani, în calitate de ambasador al bunăvoinței din partea Înaltului Comisariat pentru Refugiați din cadrul ONU, a cerut, joi, agenției să îi ajute pe cei 1,6 milioane de refugiați irakieni, informează Reuters.
Celebra actriță americană a vizitat, joi, o tabără pentru refugiații irakieni amplasată într-o suburbie a orașului Bagdad. Angelina a făcut o vizită de o zi în Irak, în calitate de ambasadoare a bunăvoinței din partea Înaltului Comisariat pentru Refugiați din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU).
„Acesta este un moment în care lucrurile par să se îmbunătățească pe teren, însă irakienii au nevoie de mult sprijin și ajutor pentru a-și reface viețile”, a declarat Angelina Jolie.
Un bărbat irakian, tată a șase copii, care și-a părăsit căminul împreună cu întreaga lui familie în urmă cu patru ani, s-a plâns de faptul că fiii săi nu pot să meargă la școală și nu își permite anumite tratamente medicale, au declarat reprezentanții UNHCR.
„E nevoie de multă tărie pentru a putea duce o astfel de viață. Nu știu dacă eu aș fi suficient de puternică pentru a supraviețui unor astfel de lucruri”, a adăugat Jolie.
Actrița americană a vizitat peste 20 de tabere de refugiați din Irak, Afganistan, Pakistan și Sudan, de când a devenit ambasador al bunăvoinței pentru această agenție, în 2001.
Circa 1,6 milioane de irakieni continuă să fie refugiați în propria lor țară, în timp ce alți 300.000 s-au întors deja la casele lor, profitând de o îmbunătățire generală a condițiilor de viață în ultimul an. Siria și Iordania au declarat că au înregistrat oficial aproximativ două milioane de irakieni care au luat avionul spre țările lor, însă UNHCR susține că aceste persoane nu sunt toate refugiate și că nu au devenit neapărat rezidenți ai acelor țări.
John Holmes, coordonatorul de programe pentru refugiați din partea ONU, a declarat, săptămâna aceasta, în timpul unei conferințe organizate la Geneva, că speră ca tot mai mulți refugiați și strămutați interni să se întoarcă la casele lor, în urma propriilor decizii. El a adăugat, totodată, că speră ca guvernul irakian să le ofere acestor persoane mai mult sprijin.