Decizie

Angela Zarojanu renunță la politică

Fostul subprefect de Suceava Angela Zarojanu, revenită de curând la Prefectură în postul de consilier superior la Compartimentul de achiziții publice, renunță la politică.
Zarojanu ne-a declarat, ieri, că a luat această decizie pentru a evita ”orice suspiciune și orice comentarii” că ar amesteca administrația cu politica. ”Am militat întotdeauna pentru depolitizarea administrației publice și gestul meu este o dovadă că îmi respect promisiunile”, ne-a declarat Angela Zarojanu.
În acest sens, ea s-a autosuspendat din PNL pe durata exercitării funcției publice la Prefectura Suceava. Este a doua oară când recurge la această măsură, prima dată în timpul mandatului de subprefect, 2008-2009.
Activitatea politică în clădirea Prefecturii pare să fie supravegheată cu ochi de vultur de șeful Angelei Zarojanu, prefectul de Suceava, Constantin Harasim. Biroul de presă al Prefecturii a remis, ieri după-amiază, un comunicat, prin care anunță că, ”urmare a unor declarații apărute în presa locală referitoare la apartenența politică a funcționarilor publici, prefectul județului Suceava, domnul Constantin Harasim, a informat astăzi, 26 octombrie 2015, toți salariații instituției cu privire la îndatoririle pe care le au atât pe linia activității publice, cât și pe linia activității politice. Conform prevederilor art. 44 alin (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici – republicată și reactualizată, «funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice». Instituția Prefectului, prin întreg personalul, va urmări respectarea acestei prevederi legale”, se arată în comunicat.
Declarația la care se face referire poate fi citită aici: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-10-21/Zarojanu-Fac-fata-la-orice-post-in-Prefectura-fie-de-executie-fie-de-conducere. Singura referire la politică este că Zarojanu avea calitatea de simplu membru PNL.

Recomandări

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Veronica Grosu îi solicită premierului să elimine impozitarea indemnizațiilor foștilor deținuți politici și ale veteranilor și văduvelor de război

Deputatul Florin Pușcașu: „Obediența a atins niște culmi nemaiîntâlnite până acum în România”

Deputatul Florin Pușcașu: „Obediența a atins niște culmi nemaiîntâlnite până acum în România”
Deputatul Florin Pușcașu: „Obediența a atins niște culmi nemaiîntâlnite până acum în România”

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro