Angela Merkel: Germania nu se va alătura unor posibile acțiuni militare împotriva Siriei



Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, joi, că țara sa nu se va alătura unor posibile atacuri împotriva Siriei, însă a adăugat că susține eforturile statelor occidentale duse împotriva folosirii armelor chimice, informează site-ul agenției de presă Reuters, scrie Mediafax.”Germania nu va fi parte a unor posibile acțiuni militare împotriva Siriei, însă susținem toate eforturile care scot în evidență că folosirea armelor chimice este inacceptabilă”, a declarat Merkel.Declarațiile cancelarului german vin în contextul în care președintele SUA, Donald Trump, a avertizat, miercuri, Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administrației Bashar al-Assad. Regimul de la Damsc și Rusia au negat orice implicare în atacul chimic de la periferia Damascului, sugerând că incidentul ar putea fi folosit ca pretext pentru o intervenție militară. Președintele SUA a promis o ripostă dură la atacul chimic produs la periferia Damascului, soldat, potrivit diverselor surse, cu moartea a 40-60 de persoane și rănirea altor aproximativ 1.000. Președintele american s-a consultat cu Franța și Marea Britanie pentru o ripostă militară multinațională în Siria.



Recomandări

Emmanuel Macron: Franța are DOVEZI că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din Siria

Cioloș va discuta cu Angela Merkel despre relațiile economice, migrație și politica externă a UE