Șefa reprezentanței Comisiei Europene la București, Angela Filote, a scris pe contul său de Facebook că a votat la ICR Bruxelles după ce a stat peste 7 ore la coadă, informează Mediafax.”S-au făcut 7 (șapte) ore de coadă la ICR Bruxelles. Încă puțin, și sper să votez!”, a scris Angela Filote pe Facebook. După 26 de minute a postat un nou mesaj: „Votat”.Și fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloș a stat mai multe ore la coadă.”De data asta am reușit să votez, după ore bune de așteptare la coadă, la Ambasada României la Bruxelles. Sunt cozi de sute de metri – e regretabil că oamenii trebuie să-și sacrifice o jumătate de zi pentru a-și exercita un drept fundamental”, a scris Cioloș pe Facebook.