Noul an începe cu vești nu tocmai bune pentru angajații Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV). După ce, la începutul anului trecut, salariaților USV le-au fost sistate tichetele de masă, șansele ca acestea să fie acordate, din nou, în acest an sunt aproape infime, ținând cont că situația financiară a instituției de învățământ nu permite acest lucru.
Potrivit prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, „în 2013, s-au acordat angajaților, în luna decembrie, doar câte zece tichete de masă. Pentru acest an rămâne de văzut, însă rezervele financiare ale instituției sunt diminuate, astfel că sunt mici șanse ca acestea să fie date din nou”.
Salariile angajaților TESA nu revin la valoarea din 2012, înainte de eliminarea unor creșteri salariale
Tot la începutul lui 2013, conducerea USV a întreprins o serie de măsuri de ajustare a cheltuielilor instituției, decizie ce a afectat în special personalul non-didactic al universității (circa 300 de angajați – personal administrativ, tehnic, de îngrijire, portari, angajați ai cantinei etc.).
În cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație al USV privind proiecția bugetară pentru anul 2013, s-a aprobat o hotărâre referitoare la eliminarea creșterilor salariale acordate acum câțiva ani personalului TESA. Creșterile salariale acordate personalului TESA au fost eliminate începând cu data de 1 ianuarie 2013, datorită imposibilității susținerii acestora.
Cu toarte că măsura se anunța a fi una provizorie, rectorului Valentin Popa a declarat că „pentru anul 2014 nu este prevăzută reacordarea creșterilor salariale ce au fost eliminate acum un an. Salariile angajaților TESA nu vor reveni la valoarea lor din 2012. Acele creșteri salariale au fost acordate exclusiv din veniturile proprii ale USV, însă, în prezent, acestea nu mai pot fi susținute”.
Decizia de la începutul anului trecut prevedea o diminuare între 5% și 10% din venitul net al angajaților.
Venitul net al personalului TESA se situează în jurul sumei de 500-600 de lei.
Tot de la începutul anului trecut, remunerații mai mici au primit și cadrele didactice ale Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management. Dat fiind faptul că veniturile facultății sunt mai mici decât cheltuielile acesteia, reprezentanții USV au dispus aplicarea unor măsuri de ajustare a cheltuielilor, respectiv suspendarea gradațiilor de merit acordate cadrelor didactice.
Pentru al doilea an consecutiv
Angajații Universității „Ștefan cel Mare” rămân fără bonuri de masă și în 2014
