Angajații TVR, în grevă japoneză luni, în semn de protest față de concedierile anunțate în SRTv



SPUSTV, sindicatul reprezentativ din Televiziunea Română, îi invită, printr-un comunicat, pe angajații TVR să intre în grevă japoneză, luni, în semn de protest față de hotărârea Consiliului de Administrație al televiziunii publice de a concedia circa 980 de angajați.
Greva de tip japonez se va desfășura luni, 3 septembrie, începând cu ora 00.00 până la ora 24.00, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX de Sindicatul pentru Unitatea Salariaților din TVR (SPUSTV).
Angajații TVR sunt invitați să poarte pe parcursul zilei de luni banderole albe pe unul din brațe, iar pe banderole să fie inscripționat cuvântul „Protest”.
„Greva de tip japonez nu implică întreruperea activității în SRTv”, se mai spune în comunicatul sindicatului.
În același comunicat, SPUSTV le mulțumește membrilor din Consiliul de Administrație al TVR „pentru mărinimia” de care au dat dovadă și „generozitatea” cu care au renunțat la 980 de oameni, pe care i-au tratat „ca pe niște simple numere”.
„Suntem convinși că ați petrecut multe nopți albe în fața oglinzii gândindu-vă la soarta Televiziunii Române, pe care zilele acestea clamați sus și tare că o iubiți și vreți să o apărați. Din păcate, această manifestare de iubire vine un pic cam târziu, după ani în care dumneavoastră sau partidele pe care cu cinste le reprezentați în Consiliul de Administrație și-au bătut joc de «bătrâna doamnă» a audiovizualului românesc. Ani la rând, ne-ați tratat ca simple slugi puse să răspundă nevoii dumneavoastră de portavoce. Ani la rând, posturile plătite regește au fost adevărate sinecuri cu care președinți de partid, de stat sau șefi de guvern și-au recompensat servilii jurnaliști cu carnet de partid sau fără”, se spune în comunicatul SPUSTV.
În comunicat se mai spune că, „ani la rând, contracte bănoase cu diverse firme obscure au devalizat bugetul TVR”, în timp ce oamenii din Televiziunea Română „își plăteau cu greu ratele la bancă sau făceau împrumuturi pentru rechizitele copiilor”.
SPUSTV îi invită pe membrii Consiliului de Administrație al TVR să se restructureze la rândul lor, pentru a fi astfel solidari cu cei 980 de angajați ai televiziunii care urmează să fie dați afară.
Sindicatul îi roagă pe membrii CA să nu uite că „primii care trebuie să își ia la revedere de la statutul de tvr-ist sunt acei manageri alături de care precedentele consilii de administrație și-au bătut joc de soarta Televiziunii Române”, precizându-le totodată că sunt „o pată pe obrazul Televiziunii Române”.
Consiliul de Administrație al TVR a adoptat, marți, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede și modificarea organigramei Televiziunii Române și reducerea personalului la 2.340, fapt care implică concedierea a aproape 980 de angajați, a declarat pentru MEDIAFAX Claudiu Săftoiu, președintele-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv).