Angajații și-ar atenționa mai degrabă colegii decât superiorii în cazul unor situații jenante



Angajații și-ar atenționa mai degrabă colegii decât superiorii în legătură cu situații jenante precum un șliț de pantaloni desfăcut sau o respirație urât mirositoare, potrivit rezultatelor unui sondaj citat de Reuters.
Studiul a fost realizat pentru site-ul CareerBuilder.com, prin chestionarea a peste 4.400 de angajați. Două treimi dintre participanții la sondaj au spus că i-ar atrage atenția unui coleg, care le este egal din punct de vedere ierarhic în companie, dacă acesta ar avea resturi de mâncare între dinți sau pe față, dar numai jumătate ar face același lucru și cu un superior.
De asemenea, două treimi au declarat că i-ar atrage atenția colegului care ar avea șlițul de la pantaloni desfăcut, dar numai jumătate i-ar spune acest lucru șefului.
În timp ce jumătate i-ar spune unui coleg că are o pată pe haine, pe șef nu l-ar atenționa decât o treime dintre participanții la sondaj și, în timp ce o treime i-ar spune unui coleg că are nevoie de o bomboană cu mentă să își împrospăteze respirația, doar 14% s-ar încumeta să îi spună același lucru șefului. Aceleași rezultate au fost înregistrate și în cazul în care colegului, respectiv șefului i-ar sta rău părul.
O treime dintre cei chestionați i-ar atrage atenția unui coleg că se îmbracă nepotrivit pentru birou, dar numai 10% i-ar spune acest lucru șefului. Totodată, 28% i-ar spune unui coleg că este cazul să facă un duș și doar 11%, unui superior.
Sondajul a fost realizat de firma Harris Interactive, pentru CareerBuilder.com, în rândul a 4.478 de angajați americani cu normă întreagă, în perioada 22 mai – 10 iunie. Rezultatele au o marjă de eroare de plus sau minus 1,46%.