Sindicatul RomâniaFilm spune că va depune în următoarea perioadă plângeri penale împotriva a nouă miniștri ai Culturii, între care și actualul ministru interimar Victor Ponta, pentru aducerea acestei regii a cinematografelor în situație falimentară, informează Mediafax.Protestele angajaților Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor „RomâniaFilm” (RADEF) au început pe 3 noiembrie, în fața sediului Ministerului Culturii din București, și au continuat zilnic, între orele 10.00 – 12.00.Astfel, luni, după ora 10.00, Sindicatul Liber RomâniaFilm, care îi reprezintă pe angajații regiei, a organizat o conferință de presă, chiar în timpul protestului din fața Ministerului Culturii.Cei circa 30 de angajați ai RomâniaFilm au adus la protest imagini cu nouă foști și actuali miniștri ai Culturii, respectiv Adrian Iorgulescu, Theodor Paleologu, Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Puiu Hașotti, Daniel Barbu, Gigel Știrbu, Kelemen Hunor și Victor Ponta (actualul ministru interimar al Culturii).


