Angajații Poștei din Vaslui au dat în judecată Poșta Română pentru neacordarea unor drepturi bănești



Cei peste 500 de angajați ai Poștei din județul Vaslui au dat în judecată Compania Națională Poșta Română pentru neplata primelor de Crăciun și de Paște aferente anilor 2010 și 2011, valoarea totală a sumelor solicitate în instanță depășind 500.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali Vaslui a dat în judecată Compania Națională Poșta Română (CNPR) și solicită, în numele celor 532 de angajați ai Poștei vasluiene, plata primelor de Crăciun și Paște aferente anilor 2010 și 2011.
În plus, în cererea de chemare în judecată, angajații Oficiului Județean de Poștă Vaslui solicită și prima pe care ar fi trebuit să o primească în cei doi ani cu ocazia Zilei Mondiale a Poștei.
„Toate aceste sume solicitate în instanță sunt drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă și care nu ne-au fost acordate în pofida promisiunilor repetate făcute de conducerea companiei. Există precedentul în astfel de acțiuni la alte oficii poștale din țară, care au avut câștig de cauză în instanță”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali Vaslui, Geta Turbatu.
Potrivit documentelor depuse la Tribunalul Vaslui, fiecare angajat al poștei vasluiene ar urma să primească aproximativ 1.000 de lei dacă vor avea câștig de cauză în instanță, astfel că suma totală ce ar urma să fie plătită de CNPR ar depăși 500.000 de lei.