Poziție

Angajații finanțelor publice comunale nu își pierd locurile de muncă



Petrică Ropotă: „Locurile de muncă ale celor 31 de persoane nu sunt în nici un fel amenințate”
Petrică Ropotă: „Locurile de muncă ale celor 31 de persoane nu sunt în nici un fel amenințate”

Angajații administrațiilor finanțelor publice comunale din județul Suceava care vor fi desființate începând cu mijlocul lunii iulie nu își vor pierde locurile de muncă. Anunțul a fost făcut de șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, care a spus că în județ vor fi desființate trei administrații comunale, respectiv cele din Suceava, Fălticeni și Rădăuți. Petrică Ropotă a precizat că în cele trei unități își desfășurau activitatea 31 de angajați, care urmează să fie redistribuiți în cadrul altor structuri ale Finanțelor. „Locurile de muncă ale celor 31 de persoane nu sunt în nici un fel amenințate. În județul Suceava sunt doar trei administrații ale finanțelor publice comunale, iar principalele criterii care au stat la baza reorganizării au fost costurile prea mari de colectare a veniturilor raportate la un angajat, faptul că aceste unități nu aveau unitate de Trezorerie proprie, dar și faptul că distanțele dintre sediile administrațiilor comunale și cele municipale erau foarte mici”, a explicat directorul DGFP Suceava. Petrică Ropotă a mai adăugat că cei 31 de salariați vor avea posibilitatea de a opta pentru funcțiile publice vacante.
Ropotă: Contribuabilii nu vor fi afectați de această decizie
Șeful Finanțelor sucevene a spus că, în condițiile în care distanțele dintre sediile administrațiilor financiare comunale și cele municipale din cele trei orașe nu erau foarte mari, contribuabilii nu vor avea de suferit. Asta în sensul că persoanele fizice și cele juridice nu vor fi nevoite să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la unitățile care preiau atribuțiile administrațiilor comunale.
El a arătat că Administrația Finanțelor Publice Comunale Suceava deservea un număr de 2.773 de contribuabili persoane juridice, unitatea din Fălticeni – 1.184 de persoane juridice, iar cea din Rădăuți un număr de 2.217 persoane juridice. De asemenea, de la începutul acestui an, cele trei administrații financiare comunale au deservit aproape 45.000 de contribuabili persoane fizice. „Prin măsura desființării acestor unități s-a urmărit eficientizarea serviciului de colectare a veniturilor, scăderea numărului de șefi, dar și reducerea cheltuielilor de întreținere a sediilor în care funcționau administrațiile finanțelor publice comunale”, a încheiat Petrică Ropotă.