Impulsionare

Angajații Direcției Agricole responsabili cu popularizarea cotei de lapte au fost avertizați că vor fi destituiți



Orest Onofrei
Orest Onofrei

– Și aceasta deoarece ritmul de depunere a cererilor pentru obținerea acestei cote este considerat mai mult decât necorespunzător
Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că angajații Direcției Agricole responsabili cu popularizarea necesității depunerii de către crescătorii de animale a cererilor pentru obținerea cotei de lapte care nu își vor îndeplini aceste sarcini riscă să fie destituiți. Onofrei a reamintit faptul că la nivelul județului Suceava ritmul de depunere a acestor formulare este mai mult decât necorespunzător, în condițiile în care solicitările pentru cotele de lapte pot fi făcute până la sfârșitul acestei luni. El a precizat că la nivelul județului există 9 responsabili care ar fi trebuit să se ocupe de popularizarea și distribuirea cererilor pentru obținerea acestor cote, și care au primit sarcina ca până la data de 31 octombrie să ia legătura cu fiecare crescător de animale pentru a le înmâna formularele. „Cei 9 responsabili ar fi trebui să popularizeze mai mult necesitatea depunerii acestor cereri, și spun acest lucru pentru că nu au făcut acest lucru îndeajuns. Și sub sancțiunea demiterii din aceste funcții, ei au obligația să-și facă treaba, să meargă în localități, la toți crescătorii de animale și să transmită aceste cereri. Iar oamenii să spună și să semneze că nu vor cota de lapte. Dacă nu, pe 31 octombrie, când va expira termenul, responsabilii cu aceste probleme vor fi sancționați”, a declarat Orest Onofrei. Prefectul de Suceava a adăugat că pentru județul Suceava au fost trimise nu mai puțin de 70.000 de cereri pentru cota de lapte, din care până în momentul de față doar 5.000 au fost completate. În aceste condiții, Onofrei a lansat din nou invitația către crescătorii de animale să depună aceste formulare, considerând că obținerea cotei de lapte este un drept care nu ar trebui ignorat. Astfel, prefectul a atras atenția că începând cu anul 2007 producătorii de lapte nu vor mai putea să vândă acest produs dacă nu dețin cotele de lapte. „Oamenii trebuie să înțeleagă că obținerea acestei cote este dreptul lor. Și mai mult, ei vor putea să tranzacționeze și să vândă aceste cote, în momentul în care nu vor mai vinde lapte”, a spus Onofrei.



Recomandări

Carnea și laptele, tot mai scumpe pe rafturi, deși de la ”pălmași” pleacă la prețuri mici și foarte mici

Turmă de vaci la Vatra Dornei, spre Oușorul. Crescătorii spun că astfel de imagini sunt tot mai rare și vor fi și mai rare
Turmă de vaci la Vatra Dornei, spre Oușorul. Crescătorii spun că astfel de imagini sunt tot mai rare și vor fi și mai rare