O veste bună doar pentru o parte dintre angajații Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Personalul de la Centrul de Recuperare Sasca, Centrul de Recuperare și Reabilitare Costâna și Centrul de bătrâni Pojorâta, peste 600 de angajați, își primesc astăzi salariile. Ceilalți peste 1.200 de angajați ai Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava mai au de așteptat banii pe salarii, care trebuie să vină de la Guvern, după rectificarea bugetară.
Angajații din centrele pentru adulți primesc banii cu patru zile întârziere, ziua de salariu la Direcție fiind data de 8 a fiecărei luni. Șeful Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Gheorghe Straton, ne-a declarat, ieri, că a semnat documentația pentru ca angajații celor trei centre subordonate Direcției să-și primească azi salariile. El ne-a explicat că centrele pentru adulți primesc finanțare doar de la Consiliul Județean Suceava. „Pentru aceste trei centre sunt bani de salarii, urmând ca ceilalți angajați ai Direcției să aștepte banii până la rectificarea bugetară, care credem că va fi aprobată în următoarele 3-4 zile”, a mai spus Straton.
În același timp, sunt voci care spun că nu este corect ca unii angajați să primească salariile, iar ceilalți nu (dacă Direcția de Asistență Socială nu a avut toți banii necesari pentru a acoperi salariile celor peste 1.800 de angajați?).
Angajații Direcției trebuiau să-și primească salariile joi, 8 noiembrie. Banii ar fi trebuit să vină de la Guvern, prin conturile Consiliului Județean Suceava. Pentru salariile pe luna octombrie, Direcția avea nevoie, după declarațiile directorului Straton, de 21 de miliarde și 300 de milioane de lei vechi.
De altfel, președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat ieri că deși cele trei centre sociale dețineau fondurile necesare pentru plata salariilor au preferat să amâne plata acestor drepturi. Mîrza consideră că nu este normal ca salariații celor trei centre să nu-și primească drepturile salariale, cu atât mai mult cu când existau fondurile necesare. „Din informațiile pe care le avem, existau bani pentru salarii, și nu înțelegem de ce acestea nu au fost achitate”, a subliniat Gavril Mîrza. El a adăugat că în cursul acestei săptămâni, în urma unei rectificări bugetare, Direcția de Asistență Socială va primi 49 miliarde de lei vechi, pentru acoperirea salariilor angajaților acestei instituții.





