Reorganizarea centrelor de recuperare neuropsihiatrică, impusă de legislație pentru alinierea la normele europene, despre care „Monitorul de Suceava” a informat constant începând din anul 2020, a ajuns în faza în care angajații din aceste instituții au primit preaviz și trebuie să opteze pentru un alt post din sistemul de asistență socială din județ. Cel mai mare număr de angajați este în centrele de la Sasca Mică și Costâna. La Costâna situația s-a rezolvat mai simplu deoarece în urma reorganizării Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică s-a înființat Centrul de servicii sociale pentru persoane adulte cu dizabilități Costâna – Cacica. Acesta are o capacitate totală de 131 de locuri și 107,5 posturi și este structurat astfel: două compartimente administrative, gospodărie, întreținere-reparații, care deservesc centrele de abilitare și reabilitare din Costâna, locuințele maxim protejate din comuna Cacica și șapte servicii sociale – Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Nectarie” Costâna, Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Vasile” Costâna, cu o capacitate de 36 de locuri și 35 de posturi; Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfânta Veronica” Costâna, cu o capacitate de 41 de locuri și 39,5 posturi; locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfânta Maria” Cacica, cu o capacitate de 8 locuri și 8 posturi; locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Ștefan” Cacica, cu o capacitate de 8 locuri și 8 posturi; locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Ioan” Cacica, cu o capacitate de 8 locuri și 8 posturi; Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Cacica, cu o capacitate de 30 de locuri și 8 posturi.
- Aproape 100 de posturi sunt în alte localități decât Sasca Mică
La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Sasca Mică situația este mai complicată deoarece o bună parte dintre locurile de muncă vor fi în afara comunei. Casa Erika, din cadrul centrului de reabilitare, s-a transformat în aprilie anul trecut în cămin pentru vârstnici, cu capacitate de 100 de locuri și 75 de posturi, în care sunt aduși beneficiari din toate centrele de profil din județ, iar noul centru de reabilitare destinate persoanelor cu probleme de sănătate psihică și/sau mintală care au nevoie de îngrijire specializată permanentă, numit „Floare de colț”, include centre de zi, de servicii sociale și locuințe protejate localizate în Suceava, Adâncata, Fântânele, Vornicenii Mari-Moara și Horodniceni, în Sasca Mică rămânând doar centrul de zi Sfânta Ecaterina, cu 30 de locuri și 11 posturi.
În cadrul procesului de reorganizare, cei 173 de angajați de la CRRN Sasca Mică, instituție care dispare de la 1 martie a.c., au primit preaviz la începutul acestei săptămâni și au termen până joi, 15 ianuarie a.c., să opteze pentru un post.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu a declarat, miercuri, că se vor face toate eforturile ca nici un angajat să nu fie concediat. „Am pus la dispoziție posturile vacante din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și încercăm ca niciun om să nu plece acasă, ca fiecare om să aibă o pâine”, a afirmat vicepreședintele. În situația în care mai mulți angajați vor opta pentru același post se va organiza o testare în vederea selecției.

În cadrul complexului de la Sasca Mică se află aproape 200 de beneficiari. Vârstnicii vor rămâne la Casa Erika, iar ceilalți vor fi redistribuiți în locuințe minim și maxim protejate. Locuințele minim protejate sunt destinate persoanelor care au autonomie și au nevoie de mai puțin sprijin din partea specialiștilor. Locatarii se pot deplasa singuri, fac cumpărături, își gătesc și fac curățenie în casă. Sunt vizitați periodic de asistenți sociali și psihologi cu care stau de vorbă și care îi ajută când au nevoie de internări în spital.
Persoanele care vor fi transferate în locuințe maxim protejate au de asemenea libertate de mișcare, dar au nevoie de supraveghere din partea asistenților sociali 24 de ore din 24 deoarece nu sunt capabile să-și poarte singure de grijă. Activitățile pe care le desfășoară sunt similare celor pe care le-au avut în centrele mari de reabilitare neuropsihiatrică, care dispar la 1 martie a.c.. Conform programului de restructurare și reorganizare stabilit la nivel național și european, noile centre au o capacitate de maximum 50 de locuri.
- După mai bine de jumătate de secol, centrul de îngrijire de la Sasca Mică își încetează activitatea
La Sasca Mică a funcționat cel mai mare centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din România, cu o capacitate de peste 200 de locuri, destinat îngrijirii persoanelor cu handicap psihic și mental, marea majoritate cu handicap accentuat și grav, inclusiv imobilizați la pat. Complexul cuprinde 5 hectare, practic un parc în care se află Casa Erika, cu 42 de dormitoare, repartizate pe 4 niveluri – parter, două etaje și mansardă, cu o suprafață utilă totală de 2006 mp, și Casa Oskar, cu 15 dormitoare, pe două niveluri, cu o suprafață totală de 969 mp. Complexul mai are 11 cabinete de recuperare – fizioterapie, ludoterapie, meloterapie/relaxare, stația radio cu circuit închis „Vocea sufletelor”, terapie recreativă educativă – atelier de creație, camera de gardă, cabinet psihologic – psihoterapie, două mini-bucătării, 10 ateliere de recuperare/reabilitare, anexe.
Legislația internațională și europeană, la care România a aderat, nu mai permite existența centrelor cu un număr atât de mare de beneficiari, direcția fiind aceea de restructurare în centre cu o capacitate de maximum 50 de locuri și dezinstituționalizare. Este vizată integrarea în comunitate inclusiv a persoanelor imobilizate la pat, apreciindu-se că pot trăi fără probleme în comunitate. Din punct de vedere al legislației europene și naționale, conceptul de persoane irecuperabile nu există. Reintegrarea în familii este de asemenea dificil de realizat deoarece în multe situații familia fie nu există, fie nu are posibilitatea de a se îngriji de o persoană cu dizabilitate fizică și mentală gravă. Peste 100 dintre beneficiarii de servicii sociale de la Sasca Mică provin din fostul orfelinat de la Siret sau din alte centre pentru copii cu dizabilități, astfel că nu se poate vorbi de integrarea lor în familia naturală sau extinsă.
Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică s-a înființat în anul 1962, sub denumirea de cămin-spital, pe locul unei foste ferme legumicole. În perioada 1962-1993, aici au fost aproximativ 250 de copii, tineri și adulți cu diferite afecțiuni, dar și cazuri sociale, proveniți atât din județul Suceava, cât și din țară.
În anii 1993-1994, au fost transferați primii 56 de copii din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Infantilă Siret, majoritatea cu afecțiuni grave de sănătate. În 1999, Spitalul de Bolnavi Cronici Sasca Mică s-a transformat în Centru de Îngrijire și Asistență.
În perioada 2000-2002, numărul solicitărilor de internare a fost în creștere, depășind de multe ori capacitatea centrului. Din punct de vedere al diagnosticelor, cele mai frecvente erau schizofreniile, în diferite stadii evolutive, dar cu importante manifestări discomportamentale, deficiențele mintale de gradul II sau III și demențele senile. Printre motivele pentru care acești bolnavi nu puteau fi menținuți în familie se regăseau lipsa factorilor de sprijin de la nivelul comunităților, care să prevină instituționalizarea, precum și faptul că familiile nu erau dispuse să acorde suportul financiar și moral necesar persoanelor cu handicap. Externările se realizau destul de greu, din aceleași motive pentru care se solicita internarea.
În anul 2002, când denumirea a fost schimbată în Centru de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap, în instituție se aflau 351 beneficiari, iar un an mai târziu numărul acestora a crescut la 373. Din 2007, complexul s-a numit Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică.
La începutul anului 2008, aici erau 395 de beneficiari cu handicap ușor, mediu, accentuat și grav. Capacitatea s-a modificat din nou în 2010, ajungând la 420 de locuri, pentru ca în 2014 să se diminueze la 405 locuri, iar în anul 2018 la 390 de locuri. În perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2019 au fost transferați din serviciile rezidențiale pentru copii la CRRN Sasca 16 tineri. La 31 decembrie 2021 numărul beneficiarilor a scăzut la 321, urmare a transferului în servicii sociale alternative precum centre de abilitare și reabilitare care funcționează în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, în centre rezidențiale din comunitate destinate persoanelor adulte cu dizabilități, reintegrare în familie sau deces. La acest moment, peste 200 dintre adulții cu dizabilități care beneficiază de servicii sociale în cadrul CRRN Sasca Mică urmează tratament psihiatric și/sau neurologic și de cele mai multe ori cumulat cu un tratament somatic.






