Angajații care, la locul de muncă, folosesc internetul în scopuri personale sau accesează platforme precum YouTube sau Facebook sunt cu circa 9% mai productivi decât ceilalți, potrivit unui studiu realizat de specialiștii de la Universitatea din Melbourne (Australia), informează Reuters.
Autorul studiului, Brent Coker, a declarat că accesarea internetului pentru relaxare de la locul de muncă (WILB – workplace Internet leisure browsing) îi face pe angajați să se concentreze mai ușor.
„Oamenii au nevoie de momente de detașare ca să se poată concentra din nou”, a mai spus Coker.
„Pauzele scurte, cum ar fi accesarea internetului, ajută mintea să se odihnească, ceea ce duce la o mai mare concentrare pentru munca pe care un angajat o are de făcut, de unde rezultă și o productivitate mai mare”, a mai spus el.
Potrivit unui studiu realizat pe un eșantion de 300 de angajați, 70% dintre salariați folosesc relaxarea de tip WILB.
Când accesează internetul de la serviciu cei mai mulți utilizatori caută informații despre produse, citesc știri, se joacă sau urmăresc videoclipuri pe YouTube.
„Companiile cheltuiesc milioane pe programe de software care să îi împiedice pe angajați să urmărească videoclipuri online, să acceseze rețelele de socializare sau să facă diverse cumpărături, argumentând că aceste activități cauzează pierderi de milioane de dolari în termeni de productivitate. dar nu este întotdeauna așa”, a mai precizat Coker.
Totuși, studiul lui Coker îi ia în considerare doar pe angajații care își petrec mai puțin de 20% din programul de lucru accesând internetul în scopuri personale.
„Cei care sunt dependenți de internet, cu siguranță au o productivitate mai mică”, a mai completat Coker.