O acțiune umanitară de ajutorare a victimelor inundațiilor a fost organizată, ieri, de directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică (ASP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, care a lansat un apel către angajații din subordine pentru a dona bani în scopul reconstruirii caselor distruse de ploi.
„Mi se pare uman să fim alături de durerea și suferința sinistraților”, a spus medicul, adăugând că nu impune acest gest salariaților instituției, aceștia fiind liberi să decidă dacă și cu cât doresc să contribuie la ajutorarea celor care au rămas fără un acoperiș deasupra capului.
„Este o rugăminte personală, nu oblig pe nimeni, n-am calitatea asta și nici nu doresc să fac așa ceva. Este o problemă de umanitate”, a subliniat șeful ASP.
Lăzăreanu a explicat că angajații instituției pot dona bani până la finele săptămânii viitoare, după care sumele strânse fie vor fi vărsate într-un cont deschis special în acest scop de autoritățile locale, fie vor fi folosite pentru achiziționarea materialelor de construcție.
“Dacă angajații vor decide că este mai bine să cumpărăm noi ceea ce este necesar, atunci vom face așa. Eu consider că la asemenea chestii trebuie să ne supunem majorității”, a conchis directorul ASP Suceava.





