Angajații APIA ar putea bloca subvențiile fermierilor



Angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) spun că nu vor mai lucra peste program, pentru că nu au fost plătiți pentru cele peste 400 de ore în plus din ultimul an, acest lucru putând duce la neîndeplinirea normelor UE și la blocarea subvențiilor pentru agricultori.
După peste un an de muncă „pe brânci” – însumând 14 ore de lucru pe zi, toate zilele nelucrătoare petrecute la muncă și concediile abandonate -, celor circa 4.500 de lucrători din APIA le sunt reduse salariile prin încadrarea abuzivă într-o grilă de salarizare inferioară, a declarat, ieri, secretarul general al Sindicatului APIA, Gheorghe Văleanu.
Sindicaliștii cer suplimentarea personalului cu aproximativ 2.500 de angajați, iar anumite acțiuni de subvenționare să fie externalizate, cel puțin pentru o perioadă determinată de un an, printr-un act normativ dat de Guvern.
„Miniștrii Varujan Vosganian și Dacian Cioloș trebuie să-și asume fie derularea programului, astfel încât subvențiile să ajungă la țărani, fie responsabilitatea ca țăranii să nu-și primească banii”, a declarat, ieri, secretarul general al Blocului Național Sindical (BNS), Matei Brătianu.
Potrivit lui Brătianu, salariile angajaților APIA sunt cuprinse între 700 de lei (cea mai mare parte a salariaților) și 2.200 de lei (15 la sută dintre aceștia), însumând sporul de 75 la sută pentru funcționarii care lucrează cu fonduri europene. Acesta a adăugat că salariații APIA nu beneficiază de nici un alt spor, de stres sau de dispozitiv, „cum ar fi normal”.
Liderul BNS a precizat că angajații APIA vor face toate demersurile pentru a înceta lucrul după ora 16.00 dacă în cel mai scurt timp nu le vor fi plătite cele între 400 și 700 de ore suplimentare restante.