Angajați din învățământul sucevean, la protestul din Capitală, nemulțumiți față de tăierile din sistem

Protestul de miercuri, 29 octombrie
Protestul de miercuri, 29 octombrie

Angajați din școlile sucevene au participat miercuri, 29 octombrie, la protestul masiv din Piaţa Victoriei, aceștia manifestând față de măsurile fiscal-bugetare care au lovit sistemul de învățământ și salariații acestuia în ultimele luni.

Sindicaliști din educație, printre care și liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Giani Leonte, au scandat și au criticat măsurile de austeritate ale Guvernului, cele mai multe țintind spre educație.

După săptămâni la rând în care au pichetat săptămânal Ministerul Educației, protestul de miercuri a fost încă o ocazie de a critica faptul că măsurile de austeritate au afectat fundamental educația, în timp ce cei aflaţi la putere „nu au simţit nici o tăiere”.

„Reforma acestui Guvern a început și s-a terminat cu educația”, au spus cei nemulțumiți, nu de puține ori.

La manifestația de miercuri au participat sindicatele din învățământ – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”.

Protestul de miercuri, 29 octombrie
Protestul de miercuri, 29 octombrie

De asemenea, au fost prezenți reprezentați de la Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR-Frăţia, CSDR şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.

În total, au fost câteva mii de sindicalişti care s-au adunat miercuri în faţa Guvernului pentru a protesta, semnalând „problemele sociale şi economice majore” cu care se confruntă cetăţenii României.

Oamenii au solicitat, pe lângă creşterea salariului minim şi a pensiilor, o taxare echitabilă, protejarea locurilor de muncă şi oprirea măsurilor fiscal-bugetare aplicate doar persoanelor vulnerabile.

Angajați din învățământul sucevean, la protestul din Capitală, nemulțumiți față de tăierile din sistem
Angajați din învățământul sucevean, la protestul din Capitală, nemulțumiți față de tăierile din sistem
Angajați din învățământul sucevean, la protestul din Capitală, nemulțumiți față de tăierile din sistem
Angajați din învățământul sucevean, la protestul din Capitală, nemulțumiți față de tăierile din sistem
Angajați din învățământul sucevean, la protestul din Capitală, nemulțumiți față de tăierile din sistem
Angajați din învățământul sucevean, la protestul din Capitală, nemulțumiți față de tăierile din sistem

Recomandări

Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație

A 27-a zi de protest la București, după ce Educația a primit mai puțini bani decât partidele politice, la rectificare