Decizie finală

Angajatele din Poliție și APM cercetate pentru furt de alcool din confiscări, plasate în arest la domiciliu



Patru din cele cinci persoane cercetate pentru furt de alcool din confiscări au scăpat de arestul preventiv
Patru din cele cinci persoane cercetate pentru furt de alcool din confiscări au scăpat de arestul preventiv

Patru din cele cinci persoane cercetate pentru furt de alcool din confiscări au scăpat de arestul preventiv. Tribunalul Suceava a decis ca angajatele din APM și Poliție să fie plasate în arest la domiciliu, în timp ce soțul uneia dintre polițiste a fost plasat sub control judiciar.
Concret, în arest la domiciliu sunt polițistele Irina Ștefania Bercea și Mihaela Haucă, dar și angajata Agenției pentru Protecția Mediului, Liliana Gladun. În cazul lui Adrian Haucă, soțul polițistei plasate în arest la domiciliu, instanța a decis că măsura controlului judiciar este suficientă.
Aceste patru măsuri au fost luate în urma unor cereri individuale ale celor care erau arestați.
Angajatul de la Finanțe, Gabriel Eugen Ionesi, care se află și el în arest preventiv, a formulat, de asemenea, o cerere individuală. Judecătoria Suceava i-a respins solicitarea, dar contestația se va analiza miercuri, 11 septembrie, la Tribunalul Suceava, iar decizia de aici va fi una definitivă.
Celălalt angajat de la Finanțe, Radu Gherman, care este și el cercetat în acest dosar, este în continuare sub control judiciar.
Procurorii au descris și în ce au constat faptele de care sunt acuzați inculpații din acest dosar.
”La data de 22 iulie 2024, inculpații au falsificat procesul-verbal de distrugere a unor bunuri aflate în camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, iar apoi și-au însușit o cantitate totală de 940 de litri alcool și trei lansete de pescuit, bunuri ridicate în cadrul altor dosare penale”, se arată în comunicatul parchetului.
Procurorii nu au precizat dacă au mai fost și alte situații de acest fel și nici care este valoarea prejudiciului.
Ce au găsit procurorii cu ocazia flagrantului din 22 iulie
Cantitatea de 940 de litri de alcool pentru care au picat și au fost arestați angajați de la Poliție, Finanțe și Agenția pentru Protecția Mediului Suceava figura ca distrusă. În acest sens, au fost întocmite două procese-verbale din care reiese că ”bunurile nu îndeplinesc condițiile pentru comercializare”, iar în consecință ”lichidul cu miros specific de alcool a fost deversat în canalul de ape reziduale prin diluarea acestuia cu apă”. Numai că această operațiune de distrugere s-a dovedit una fictivă.
Această operațiune ar fi trebuit să aibă loc la Fălticeni, dar, în realitate, alcoolul a fost încărcat în mașinile personale ale celor implicați și a plecat spre domiciliile acestora. La Cumpărătura, mașinile au fost oprite cu ocazia flagrantului, iar în acestea s-a descoperit alcoolul.
În mașina Irinei Ștefania Bercea s-a găsit cantitatea de 130 de litri de alcool, soții Mihaela Luciana Haucă și Adrian Haucă aveau în mașină 153 de litri de alcool, angajata de la APM, Liliana Gladun, avea 84 de recipiente cu alcool.
La împărțire au participat și angajații de la Finanțe. Gabriel Eugen Ionesi avea în mașină 360 de litri de alcool, iar colegul său, Radu Gherman, i-ar fi facilitat totul.
În escrocherie a fost implicată și o polițistă de la Fălticeni, Elena Constantin. Aceasta a fost plasată de la bun început sub control judiciar de procurorul de caz, cel mai probabil pentru că și-a recunoscut faptele, în comparație cu ceilalți 6, care neagă totul.
Și în mașina soțului Elenei Constantin s-a descoperit o cantitate mare de alcool, respectiv 213 sticle de câte un litru fiecare.



Recomandări

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți
Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Frătăuți, reținut în arest 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar

Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri
Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri