Angajată la bancă, acuzată de o delapidare de peste 300.000 de lei



O femeie din municipiul Câmpulung Moldovenesc este acuzată că a delapidat banca la care a lucrat în calitate de operator ghișeu bancar cu peste 300.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, la sfârșitul săptămânii trecute, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a confirmat rezoluția de începere a urmăririi penale față de Elena Gabriela C., în vârstă de 42 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Potrivit anchetatorilor, respectiva a fost angajată a unei bănci din Câmpulung Moldovenesc, iar „în perioada 2007 – 2010, a răscumpărat certificate de depozit cu parolă, fără acordul clienților, sumele de bani astfel obținute fiind însușite și folosite în interes propriu”.
Prejudiciul cauzat unității bancare este de aproximativ 314.000 de lei și, precizează poliția, nu a fost recuperat.