După ce, luna trecută, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava anunța începerea urmăririi penale față de o tânără poștăriță, acuzată că a cheltuit în interes personal mii de lei încasați de la mai mulți abonați în contul facturilor E.ON, o altă angajată a Poștei Române va da cu subsemnatul la Parchet.
Biroul de presă al IPJ Suceava a remis ieri un comunicat prin care informa asupra începerii urmăririi penale față de Niculina M., în vârstă de 34 de ani, din comuna Stroiești, oficiant la un ghișeu poștal din localitate.
„În perioada 09.04.2010 – 12.07.2010, a predat 13 colete poștale cu indicația ramburs, pentru care a încasat contravaloarea rambursului de la destinatari, fără a emite chitanță și fără să deconteze sumele respective, prin înscrierea unor date fictive privind predarea sumelor de bani, însușindu-și în acest sens contravaloarea celor 13 colete poștale cu indicația ramburs în sumă totală de 1.367,70 lei”, se arată în comunicatul poliției, precizându-se că suma a fost recuperată ulterior de la poștăriță.
Împotriva Niculinei M., procurorii au început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Banii pe facturile E.ON, în buzunarele poștăriței
Cu dosar penal s-a ales și Lăcrămioara A., de 33 de ani, din comuna Panaci, factor poștal la oficiul din localitate.
Tânăra, susțin polițiștii, a încasat în decembrie 2011 de la un număr de 17 abonați nu mai puțin de 4.800 de lei pentru facturile la energia electrică, iar banii nu i-a depus la sediul din Câmpulung Moldovenesc și i-a folosit în interes personal.
De la începutul acestui an, IPJ Suceava a anunțat începerea urmăririi penale față de mai mulți factori poștali din județ.
Ultimul caz mediatizat a fost cel al unui poștaș din comuna Moara, Cristian C. (32 de ani), acuzat că a încasat ilegal banii din zeci de mandate de plată reprezentând pensii, alocații și indemnizații persoane cu handicap.
În total, susțin polițiștii, respectivul factor poștal ar fi măsluit în perioada decembrie 2010-ianuarie 2011 nu mai puțin de 47 de mandate și și-ar fi băgat în buzunar aproape 19.000 de lei.
Tot din Moara este și un alt factor poștal, Elena C., cercetată penal pentru că în perioada august 2008 –iunie 2010 a semnat în fals nu mai puțin de 28 de mandate poștale, încasând ilegal 4.560 de lei în locul titularilor.