Un bărbat care ridica gunoiul de pe raza comunei Forăști, aflat pe scara mașinii tip gunoieră, a fost accidentat luni dimineață de o autoutilitară al cărei șofer nu a păstrat o distanță laterală suficientă.
În jurul orei 08.00, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2, pe raza comunei Forăști, un bărbat de 36 de ani, din județul Vrancea, s-a angajat în depășirea unui autovehicul special tip gunoieră, condus de un localnic de 62 de ani și staționat pe partea dreaptă a drumului, fără să păstreze o distanță laterală suficientă, și l-a acroșat pe un bărbat de 47 de ani, tot din comuna Forăști, angajat la salubritate, care se afla pe scara autovehiculului.
Din accident a rezultat rănirea bărbatului de 47 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.
Angajat la salubritate, accidentat de o autoutilitară
