Un bărbat din comuna Mălini, angajat în probe de câteva săptămâni la un gater din comuna Slatina, a fost prins de polițiști după ce a culcat la pământ 16 molizi și un mesteacăn din pădurea statului.
Fapta s-a petrecut pe raza comunei Breaza, iar polițiștii din comună s-au sesizat despre tăierile ilegale acum două zile. Oamenii legii au aflat și cine a intrat cu drujba în pădure, identificându-l pe autor în persoana unui bărbat în vârstă de 46 de ani, Ion P., din comuna Mălini. Valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 4.000 de lei.
Polițiștii au aflat de asemenea că Ion P. era angajat în probe din 15 august a.c. la o societate comercială din Slatina și efectua lucrări de fasonare a materialului lemnos.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăiere ilegală și furt de material lemnos”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.