Agresiune sexuală

Angajat de la Domeniul Public, condamnat pentru că ar fi pipăit o copilă de 12 ani, în Parcul Tătărași



Bărbatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală
Bărbatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, care lucra la Direcția Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Suceava, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Sentința Judecătoriei Suceava din data de 1 martie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Cazul a fost sesizat poliției la finele lunii iulie a anului trecut, fără a fi mediatizat la vremea respectivă.
Pe scurt, din datele pe care le avem, o fetiță în vârstă de 12 ani, din Fălticeni, venise cu bunicul său în Parcul Tătărași în ziua de 29 iulie. Viorel Belțic, din Salcea, angajat la Domeniul Public, se afla în parc în timpul serviciului. La un moment dat, bărbatul s-a apropiat de fetiță într-un loc ferit și a atins-o pe sâni. Bărbatul ar fi insistat pe lângă fată că vrea să îi caute ”inimioara”. Minora s-a speriat și a început să strige după ajutor. Bunicul acesteia a sunat la 112 și astfel la fața locului a ajuns un echipaj de poliție. Au fost demarat imediat cercetări. Bărbatul acuzat a fost audiat, iar a doua zi a fost deja prezentat în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală. Minora a fost evaluată de un psiholog.
Nu cunoaștem detalii despre probatoriu, însă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a considerat că probele sunt concludente, iar fapta este gravă, fiind comisă în loc public și provocându-i o puternică stare de temere fetiței în vârstă de 12 ani.
Viorel Belțic a fost arestat preventiv în data de 20 iulie, însă pe 5 august a fost pus în libertate, în apel, sub măsura controlului judiciar.
Judecătorii au decis și acum, în urma condamnării la 3 ani și 2 luni de închisoare, să mențină măsura controlului judiciar asupra inculpatului până când sentința va deveni definitivă.
Printre altele, judecătorii i-au interzis bărbatului și dreptul de a-și exercita meseria de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (îngrijitor în cadrul Direcției Generale a Domeniului Public – Primăria municipiului Suceava) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, dacă aceasta va rămâne definitivă.
Judecătoria Suceava a mai dispus ca inculpatul să îi achite fetei suma de 40.000 de lei, cu titlul de daune morale.
Se poate observa că aceste infracțiuni de agresiune sexuală devin tot mai sensibile, iar pedepsele stabilite celor puși sub acuzare sunt în general destul de mari și în regim de executare în penitenciar.
Conform Codului Penal, actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în articolul 218 (violul), cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Bărbatul acuzat se bucură încă de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a instanțelor de judecată.



Recomandări

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut

Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut
Un sucevean, lider la unei grupări de trafic de droguri, dat în urmărire după ce, judecat în libertate, a dispărut

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro

Pedeapsă importantă după gratii pentru un individ care și-a terorizat concubina și după emiterea unui ordin judecătoresc

Pedeapsă importantă după gratii pentru un individ care și-a terorizat concubina și după emiterea unui ordin judecătoresc
Pedeapsă importantă după gratii pentru un individ care și-a terorizat concubina și după emiterea unui ordin judecătoresc