Pagube

Anexă a unei gospodării, făcută scrum într-un incendiu izbucnit din cauza unei improvizații



Un incendiu izbucnit luni la prânz în comuna Straja a făcut pagube importante, distrugând anexa unei gospodării din localitate. Flăcările au fost observate în jurul orei 12.30 și semnalate prin intermediul unui apel la 112. La fața locului au intervenit echipajele de pompieri ale Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, care au reușit izolarea și lichidarea incendiului, evitându-se astfel extinderea incendiului către imobilul de locuit, care se afla lipit de anexa în care a izbucnit focul.
Cercetările ulterioare au stabilit că proprietara gospodăriei, o femeie de 36 de ani, făcuse în cursul dimineții foc într-un boiler cu apă, care avea coșul de fum improvizat. După circa câteva minute, aceasta a observat fum în încăpere, motiv pentru care a solicitat ajutor pentru stingerea incendiului.
În urma verificărilor făcute de pompieri, aceștia au stabilit drept cauză de producere a incendiului efectul termic al coșului de fum amplasat neprotejat termic față de materialele combustibile. Anexa afectată de incendiu a ars aproape în totalitate, valoarea pagubelor înregistrate fiind de circa 7.000 de lei.



Recomandări

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu

O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu
O familie cu mai mulți copii din satul Ciumârna și-a pierdut recent casa și toată agoniseala în urma unui incendiu