Fotbal Club Cetatea

Andronic e greu de adus



O revenire a lui Andronic la Suceava este puțin probabilă
O revenire a lui Andronic la Suceava este puțin probabilă

Cam la fiecare întrerupere de sezon din ultimii 2-3 ani, prima țintă a oficialilor Cetății pentru întărirea lotului o reprezintă împrumutul fundașului central Dorian Andronic de la FC Vaslui, un jucător crescut și format la școala de fotbal suceveană. Cum însă de la vorbă la faptă e cale lungă, iar patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu nu este un om ușor de convins, fotbalistul în vârstă de 20 de ani a continuat să rămână în lotul galben-verzilor. Acum ar fi fost un moment propice pentru a forța trecerea lui Andronic pe Areni, în condițiile în care aparițiile sale în primul unsprezece gândit de Marius Lăcătuș au început să devină din ce în ce mai rare, însă din păcate situația financiară precară a grupării pregătite de Ioan Radu nu poate permite acest lucru.
Aflat în vacanță la Suceava, Dorian a declarat că nu s-ar opune unei reveniri la Cetatea, deși acest lucru este greu de realizat în situația de criză pe care o traversează gruparea suceveană în acest moment.
„Mă simt excelent la Vaslui, dar pe de altă parte aș dori să merg la o echipă unde să am posibilitatea să joc constant. Am doar 20 de ani și la această vârstă este foarte important să capăt experiență. Iar acest lucru nu se poate realiza fără să adun cât mai multe jocuri în picioare”, a declarat fostul internațional de juniori sucevean. Conform presei de specialitate, de împrumutul lui Andronic sunt interesate în această iarnă formații ca Gloria Bistrița sau Farul Constanța.