Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, că învățământul particular acreditat va beneficia de finanțare „per capita” în funcție de bugetul care va fi aprobat pentru anul viitor, pentru că nici din acest an școlar nu s-a respectat această prevedere legală.
Întrebată de jurnaliști, într-o conferință de presă la Prefectura Arad, dacă învățământul particular va avea alocare bugetară din următorul an școlar, cum prevede legislația referitoare la finanțarea școlilor în funcție de numărul de elevi, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat că depinde de bugetul care va fi alocat învățământului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Acum nu există bani prevăzuți în buget, deci nu beneficiază (învățământul particular acreditat – n.r.) anul acesta. Dacă va primi bani prin buget, doar din anul școlar 2013-2014”, a spus Andronescu.
Întrebată de ce nu au fost alocați bani, în condițiile în care în lege este prevăzut că și învățământul particular acreditat trebuie finanțat „per capita”, Andronescu a răspuns că „ar trebui întrebați cei care au făcut bugetul de ce nu au cuprins resursele necesare”.
Potrivit ministrului, există circa 80.000 de elevi în învățământul particular din primele zece clase obligatorii.
Referitor la impactul pe care îl are asupra bugetelor școlilor acest tip de finanțare, introdusă din acest an școlar, Andronescu a spus că „există un mai mare interes al școlilor bune de a atrage mai mulți elevi, în măsura în care infrastructura școlară le permite acest lucru”.
„Am avut și niște exagerări, de exemplu școli în București care s-au lăcomit să înscrie copii în mai multe clase pregătitoare și până la urmă a trebuit să trimitem acei copii în alte clădiri decât clădirile școlii”, a adăugat Andronescu.