Andronescu: Codul educației, făcut cu experți, nu vreau să facem din educație o miză politică



Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus, joi, că acuzația PDL că noul cod al educației se situează în afara programului de guvernare și că asumarea se va face pe proiectul comisiei Miclea este „fără sens și fără conținut”, afirmând că nu vrea să facă din educație „o miză politică”.
Demnitarul a spus că nu răspunde acuzației președintelui Organizației de Femei a PDL, Sulfina Barbu, potrivit căreia legea educației a ministrului Andronescu se situează în afara programului de guvernare, iar asumarea răspunderii se va face pe proiectul comisiei prezidențiale, la care se vor accepta propuneri de modificare, precizând că nu se amestecă în chestiuni politice.
Ministrul Educației a subliniat că noul cod al educație a fost elaborat împreună cu experți, reprezentanți ai sindicatelor, ai părinților și elevilor și că actul adună tot ceea ce înseamnă legislație pe învățământ, asigură măsurile de reformă și este un cod coerent care dă stabilitate.
„Nu vreau să facem din educație o miză politică. Ne-am ocupat de acest cod împreună cu experți, cu sindicate, cu studenți și elevi. Pentru prima oară codul educației cuprinde și reglemetări referitoare la statutul elevilor și studenților. Este o legea, ca oricare alta, perfectibilă”, a mai spus Andronescu.
Ministrul Educației a declarat că acest cod va fi pus de vineri în dezbatere publică, pentru a putea fi modificat acolo unde sunt nemulțumiri, astfel încât legea să aibă cea mai bună formă.
Andronescu a precizat că a lucrat cu partenerii sociali la legea descentralizării în învățământ și aceasta se regăsește în codul educației, iar reforma curriculară a început din ianuarie și este de asemenea inclusă în cod.
Ministrul a mai spus că reforma evaluării cadrelor didactice și a elevilor este cuprinsă în codul educației, iar evaluarea va duce la creșterea performanței școlare.
„Am făcut în șapte-opt luni ce n-au făcut miniștii în patru – cinci ani. Miclea putea implementa aceste soluții în perioada mandatului său”, a afirmat Andronescu.
Proiectul privind codul educației a fost discutat, miercuri, de Guvern în primă lectură și urmează să fie pus în dezbatere publică pentru trei săptămâni, după care Executivul intenționează să își asume răspunderea în Parlament.
Andronescu a spus, după ședința de Guvern, că acest cod al educației va da stabilitate, predictibilitate, coerență și va asigura progresul școlar prin măsurile de reformă pe care le propune. Ministrul a precizat că la acest document au lucrat experți de la Institutul de Științe ale Educației, rectori, prorectori, decani, prodecani, profesori, liderii principalelor federații sindicale, reprezentanții studenților și ai asociațiilor de părinți.
„Codul intră în dezbatere publică și suntem deschiși opiniilor publice care se vor exprima. Codul aduce o mulțime de elemente de noutate, în primul rând stabilește structura pe cicluri a învățământului, ținând seama și de tradiția învățământului românesc, dar și de ceea ce este modern în lume, pune accent începând de la educația timpurie, de la zero – trei ani și până la finalizarea liceului”, a mai spus Andronescu.