Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că bursele pentru școlile profesionale vor fi acordate după modificarea Legii educației, deoarece, potrivit prevederilor actuale, statul subvenționează toate costurile aferente frecventării liceului și pentru elevii din rural.
Conform legii în vigoare, statul subvenționează toate costurile aferente frecventării liceului pentru elevii provenind din mediul rural sau din grupuri socioeconomice dezavantajate, precum și pentru cei care frecventează școlile profesionale.
„Nu putem subvenționa costurile aferente frecventării liceului pentru elevii ai căror părinți au vile la Izvorani, chiar dacă aceste case sunt în medicul rural. În acest context, vom elabora, săptămâna viitoare, o ordonanță de urgență, prin care vom impune un anumit plafon pentru acordarea subvenției”, a explicat Andronescu.
Potrivit ministrului, în învățământul profesional sunt aproape 12.000 de elevi, care învață în 473 de unități.
Declarațiile Ecaterinei Andronescu vin după ce consilierul prezidențial Daniel Funeriu i-a cerut premierului Victor Ponta ca Guvernul să adopte urgent HG în vederea alocării burselor pentru elevii din învățământul profesional, în bugetul pe 2012 fiind prevăzute de Guvernul Boc 176 de milioane de lei pentru plata acestora.
„Victor Ponta nu a acordat nici până azi bursele care se cuvin legal elevilor din învățământul profesional pe care l-am reînființat în februarie 2012. Îi solicit lui Victor Ponta să adopte urgent hotărârea Guvernului pentru alocarea acestor burse. În urma reînființării învățământului profesional prin OM 3168 din februarie 2012, un număr de peste 13.000 de elevi au ales această cale, în colaborare cu firme de calitate din România. Elevii din învățământul profesional nu au primit vreun leu din ceea ce li se cuvine prin lege, pentru că Guvernul nu a aprobat hotărârea de guvern respectivă”, a afirmat Funeriu, într-o declarație transmisă marți MEDIAFAX.
Funeriu, fost ministru al Educației, a precizat că a prevăzut în bugetul anului 2012 bani pentru ca toți elevii din învățământul profesional să primească o bursă de 200 de lei din partea statului, începând cu luna septembrie.
„Pentru ca Ponta să nu aibă dubii, sunt 176 de milioane de lei puse deoparte pentru bursele elevilor, îi pot spune și capitolul și titlul din buget unde se află banii”, susține consilierul prezidențial, fost ministru al Educației.
De asemenea, Funeriu consideră că neacordarea acestor burse dovedește că Guvernul Ponta dorește desființarea învățământului profesional.
„În loc să vină cu inițiative năstrușnice precum bacalaureatul second-hand, Victor Ponta ar face bine să-i asculte pe anagajatorii de calitate care sprijină învățământul profesional înființat în mandatul meu și să susțină învățământul profesional. Neacordarea acestor burse dovedește că guvernul Ponta dorește desființarea învățământului profesional, așa cum doamna Andronescu a mai făcut-o în 2009, pentru a trimite cât mai mulți elevi înspre fabricile de diplome”, a conchis Funeriu.
„Domnul consilier prezidențial este total rupt de realitate”
La declarațiile lui Funeriu a reacționat și ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, și el fost ministru al Educației. „Declarația fostului ministru Daniel Funeriu la comanda președintelui Traian Băsescu mă face să cred că domnul consilier prezidențial este total rupt de realitate. Declarațiile domniei sale sunt o dovada în plus că habar nu are ce conține Legea Educației Naționale și mai grav, cred că nici nu-și mai aduce aminte cum a condus Ministerul Educației sub tutela președintelui Băsescu. L-am auzit declarând, într-un mod halucinant, cum că nu s-ar dori aprobarea hotărârii de Guvern vis-a-vis de învățământul profesional. Doresc să îi reamintesc, cu profund respect, că această hotărâre de Guvern trebuia aprobată până în august 2011, iar potrivit Legii Educației angajată de Guvernul Boc, era nevoie ca toți elevii din mediul rural să beneficieze de burse de studii. Guvernul Boc fiind incapabil să aprobe această hotărâre în timpul limită, domnul Funeriu a trimis un ordin de ministru prin ianuarie însă chiar și așa hotărârea de Guvern s-a lăsat așteptată”, a spus Pop.
Potrivit lui Liviu Pop, motivul pentru care nu se poate aproba respectiva hotărâre de Guvern este „foarte simplu și logic”: Legea Educației nu permite acest lucru, argument în plus pentru modificarea actualei Legi după care funcționează învățământul românesc”.