Andronescu: Bugetul educației pe 2013 va fi mai mare, trebuie să atragem bani și din alte resurse



Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, marți, că bugetul educației pe anul 2013 va fi mai mare decât cel din acest an, fiind nevoie și de atragerea altor resurse, de la Banca Mondială sau din fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ecaterina Andronescu a declarat, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că a discutat la nivelul Guvernului ca banii europeni să meargă în mai mare măsură spre educație, spre formarea continuă a cadrelor didactice.
„Bugetul Educației va fi mai mare în 2013 decât cel din acest an, care a fost unul dintre cele mai mici bugete de mulți ani încoace și care a produs numeroase nerealizări. În afară de buget, trebuie să atragem spre minister și bani din alte resurse. Acum construim cu Ministerul Finanțelor un proiect cu Banca Mondială, cu bani rambursabili în timp. Îl construim cu încrederea că acei bani se vor transforma în beneficii asupra învățământului. De asemenea, încep negocierile pentru fondurile europene din perioada 2013-2017 și am discutat cu ministrul Afacerilor Europene și la Guvern să încercăm ca resurse care vin din bani europeni să meargă în mai mare măsură spre educație, infrastructură, logistică, iar banii pentru resursele umane să meargă cu prioritate spre învățământ. Cred că procesul de formare continuă a cadrelor didactice nu este o glumă. Îmi pun speranțe în banii europeni în formarea profesională a cadrelor didactice”, a spus Andronescu.
Ea a precizat că proiectul cu Banca Mondială va viza și căminele studențești din România.